Octavian Ilisoi, președintele ALDE Suceava, consideră că vizita de sâmbătă la Spitalul Județean a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, a fost una strict electorală, menită să șteargă din ”păcatele” celor care conduc județul și care au gestionat dezastruos situația în perioada pandemiei de coronavirus.
”Peste noapte, spitalul din Suceava a redevenit unul model și care trebuie dat ca exemplu la nivel național pentru că aici se respectă regulile. Poate domnul Tătaru uită că acum câteva luni plasa nu doar spitalul, ci și întreg municipiul Suceava în rândul celor ciumați. Mai mult, spitalului i-a fost retras și ordinul prezidențial, de parcă oamenii care lucrează aici ar fi greșit cu ceva. Dacă tot a redevenit spitalul din Suceava unul care este dat drept exemplu de bune practici, de ce nu se atribuie din nou acel ordin prezidențial. Poate că domnul ministru al Sănătății și domnul președinte al României ar trebui să aibă o discuție bărbătească pe această temă”, a arătat Octavian Ilisoi.
Președintele organizației județene a ALDE și-a exprimat nemulțumirea și vizavi de modul în care a fost tratat județul și municipiul Suceava la începutul pandemiei și cum este privită situația acum în județele unde a explodat numărul cazurilor de coronavirus.
”Suceava a fost plasată în carantină în doi timpi și trei mișcări la miezul nopții, cu efecte extrem de grave asupra agenților economici, a economiei, dar și pentru populație. Văd că acum lucrurile sunt tratate cu altă unitate de măsură și cu mult duh al blândeții în județe în care se înregistrează chiar și peste 100 de cazuri noi pe zi de îmbolnăviri. Mai pe scurt, pentru Suceava domnul ministru Tătaru a fost ciumă, iar pentru alte județe este mumă. Singura explicație pentru care nu se instituie carantina și în acele județe cu multe cazuri de COVID-19 este că domnul ministru al Sănătății gândește electoral și nu-i pasă de sănătatea românilor”, a conchis Octavian Ilisoi.