Meteorologii anunță instabilitate atmosferică accentuată în majoritatea zonelor țării, pâna luni seara, fiind emise mai multe avertizari cod galben și cod portocaliu și fiind anunțate precipitații care pot cumula 80 de litri pe metru pătrat.
Ploi cu caracter torențial, luni, de Sf. Ilie
De duminică, de la ora 21.00, până luni la ora 10.00, va fi cod portocaliu în estul Transilvaniei și local în Maramureș, vestul Moldovei și în nordul Munteniei. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă, îndeosebi prin acumulare, vor depăși 40 l/mp și, pe arii restrânse, 60 l/mp.
În același interval va fi cod galben în Transilvania, Maramureș, Muntenia, vestul Moldovei și nordul Olteniei.
"Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20...25 l/mp și izolat 30...40 l/mp", au transmis meteorologii.
În cursul zilei de luni va fi cod galben în Dobrogea, Moldova, Transilvania și local în Muntenia și Maramureș.
"Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcari electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și, izolat, grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20...25 l/mp și izolat 30...50 l/mp", au mai precizat meteorologii.
De altfel, din popor, Sf. Ilie, sărbătorit pe 20 iulie, este cunoscut ca aducător al ploilor.