Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava - Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, sub coordonarea procurorilor DIICOT Suceava, au efectuat ieri 34 de percheziții domiciliare în județul Suceava, în cadrul unui dosar penal privind acuzații de constituire a unui grup infracţional organizat și contrabandă în formă agravantă.
Acțiunea de ieri dimineață a vizat 3 grupuri infracționale organizate, specializate în contrabanda cu țigări de proveniență ucraineană. Pe listele de suspecți sunt 22 de persoane organizate în funcție de activitățile infracționale depuse. O parte se ocupau cu introducerea țigărilor în țară, ceilalți preluând apoi distribuirea țigaretelor în zona județului Suceava.
În urma perchezițiilor au fost găsite importante cantități de țigări, bani falşi şi droguri.
Doi bărbați, de 42 și 24 de ani, principalii organizatori ai activităților de contrabandă
Cercetările și investigațiile în acest dosar au demarat în cursul lunii septembrie a anului trecut, când polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, precum și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor și procurorii DIICOT Suceava au luat în vizor activitatea infracțională a doi bărbați de 42 și 24 de ani. Cei doi, împreună cu alte persoane de cetățenie română și ucraineană, s-ar fi constituit într-un grup infracţional organizat cu scopul de a colecta, deține, transporta, prelua, depozita, preda și vinde țigări de contrabandă. Țigările au intrat în România din Ucraina peste frontiera ”verde”, în zona localității Costileva din comuna Ulma și au fost comercializate către clienți din România.
Unul dintre cei doi bărbați este suspectat că a achiziționat țigările la perioade regulate de timp, în cantități de circa 30-40 de baxuri de țigarete la o singură transbordare, cel de-al doilea ocupându-se cu vânzarea către clienți din țară. În timpul monitorizării activității infracționale a grupurilor organizate polițiștii de frontieră au reușit identificarea și confiscarea a 40 de baxuri, conținând 40.000 de pachete de țigări de contrabandă.
Autoturisme, țigarete de contrabandă și importante sume de bani confiscate în timpul perchezițiilor
În urma perchezițiilor desfășurate ieri la cele 34 de locații au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 60 de baxuri cu ţigarete de diferite mărci, importante sume de bani în lei şi valută, precum şi mai multe autoturisme. 22 de persoane au fost aduse la audieri, principalele acuzații fiind de ”constituire a unui grup infracțional organizat” și ”contrabandă în formă agravantă”