Câteva zeci de suceveni care în perioada stării de urgență au fost în șomaj tehnic au avut surpriza să constate când au mers la doctor că nu mai sunt asigurați medical, deși contribuția la bugetul asigurărilor de sănătate era achitată de firma lor. O situație centralizată a celor cu plata la zi dar neasigurați nu există nici la Casa Asigurărilor de Sănătate, nici la ANAF, dar numai în județul Suceava în șomaj tehnic au fost, în luna martie, peste 14.000 de angajați, iar în aprilie, peste 26.000 de angajați, de la mai mult de 4.000 de firme, conform datelor de la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă.
Directorul executiv al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, Cristi Bleorțu, a declarat că în județ până acum au fost „două, trei societăți”, „situații punctuale”, remediate în momentul în care angajatorul sau angajatul le reclamă. „Cine constată că are această problemă sesizează la ANAF, care ne trimite declarația 112 rectificativă și facem modificarea în sistem”, a afirmat șeful CAS Suceava.
Că ai o problemă cu asigurarea medicală afli însă doar dacă mergi la medic sau dacă verifici pe site-ul CAS situația plăților. În cazul în care nu figurezi ca asigurat medical și problema de sănătate este o urgență, trebuie să mergi cu adeverință de salariat la CAS, pentru rectificare. Dacă nu este urgență, anunți contabilul firmei la care lucrezi, care se va ocupa mai departe de soluționare, a explicat directorul CAS Suceava, Cristi Bleorțu.
El spune că astfel de situații au apărut din cauza neatenției contabililor de la firme, care nu au completat corect formularele.
De cealaltă parte, contabilii reclamă sistemul stufos al administrației fiscale, formulări insuficient de clare ale unor enunțuri, schimbarea frecventă a reglementărilor și lipsa de coordonare între bazele de date ale instituțiilor implicate în circuitul contribuțiilor sociale.
Declarația 112 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale a fost modificată de mai multe ori în ultimele luni, iar din ce spun unii contabili, o parte dintre formulările referitoare la șomajul tehnic erau interpretabile.
Pierderea calității de asigurat a angajaților a fost reclamată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de firme din alte județe din țară și din București, iar CNAS a răspuns printr-un comunicat de presă că gestionează fondurile provenite din contribuțiile la sănătate colectate de ANAF. Adică CNAS importă în propriul sistem informatic (SIUI) datele de la ANAF, care primește de la angajatori Declarația 112 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale. „Din analiza situațiilor semnalate, am constatat că în Declarația 112, începând cu luna aprilie 2020, mai mulți angajatori nu au încadrat corect personalul aflat în șomaj tehnic și nu a fost specificată perioada în care personalul s-a aflat în șomaj tehnic. Astfel, în datele importate de la ANAF în SIUI s-au preluat informatic formularele în care personalul aflat în șomaj tehnic a fost înscris la categoria salariat cu contribuție zero la sănătate. Conform reglementărilor în vigoare din sistemul de sănătate, o persoană care nu contribuie la fondul de sănătate și nici nu este încadrată într-o categorie scutită de plata contribuției își pierde automat calitatea de asigurat la 90 de zile de la data ultimei plăți a contribuției”, se arată în comunicat.
Potrivit oficialilor CAS, depunerea declarațiilor rectificative de către angajatori dă posibilitatea ca, în termen de 48 de ore, sistemul informatic al asigurărilor de sănătate să recunoască statutul de asigurat tuturor celor care au acest drept. Astfel de situații contribuie la îngreunarea accesului la servicii medicale, pe lângă funcționarea proastă a sistemului de carduri de sănătate, cu care atât pacienții, cât și medicii s-au confruntat încă de la implementarea sistemului.