Polițiștii de frontieră suceveni au întrerupt drumul unui transport ilegal de țigări către piața neagră, după o acțiune desfășurată la Straja, acțiune în care au folosit armamentul din dotare.
Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, polițiștii de frontieră de la Sectoarele Brodina și Vicovu de Sus au desfășurat, la începutul săptămânii, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări. În aceste condiții, oamenii legii au depistat în trafic, pe raza localității Straja, un autoturism marca Audi A6 înmatriculat în Marea Britanie, despre care existau informații că ar fi transportat țigări de contrabandă. Lucrătorii de la graniță au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea autoturismului, însă șoferul i-a ignorat și a continuat deplasarea în viteză. Polițiștii de frontieră au trecut imediat la urmărirea mașinii, însă după trei kilometri, pe raza localității Vicovu de Sus, autoturismul a rămas împotmolit în albia unui pârâu, iar șoferul a coborât și a fugit.
Pentru reținerea fugarului, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare și au tras șase focuri de avertisment în plan vertical cu respectarea prevederilor legale, dar suspectul a reușit să dispară în vegetația din zonă. În mașina abandonată au fost descoperite 12.050 pachete cu țigări de proveniență Belarus și duty-free, în valoare de 140.985 lei. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la activitatea infracțională, autoturism evaluat la 10.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. Comisarul-șef Poroch-Serițan a precizat că se efectuează cercetări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.