Rezultatele finale înregistrate la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de bacalaureat, fără etapa specială, după soluționarea contestațiilor, indică o rată de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare) de 67,13%.
Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 73,88%, iar pentru promoțiile anterioare de 29,35%.
Astfel, din totalul celor 5.960 de candidați prezenți, au promovat 4.001 candidați. Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut de la 13 la 19.
Conform Inspectoratului Școlar Județean Suceava, au fost depuse 2.528 contestații (limba și literatura română - 853, proba obligatorie a profilului - 933, proba la alegere a profilului și specializării - 740, limba și literatura maternă – 2).
Dintre acestea, 2.395 note au fost modificate, unele în plus, altele în minus, în vreme ce 133 de contestații nu au dus la vreo modificare a notelor finale.
La disciplina limba și literatura română, soluționarea contestațiilor a modificat 615 note prin creștere și 210 note prin scădere. La această disciplină 28 note au rămas nemodificate.
La proba obligatorie a profilului, soluționarea contestațiilor a modificat 586 note prin creștere și 292 note prin scădere. La această probă 55 note au rămas nemodificate.
La proba la alegere a profilului și specializării, soluționarea contestațiilor a modificat 455 note prin creștere și 235 note prin scădere. La această probă 50 note au rămas nemodificate.
La disciplina limba și literatura maternă, soluționarea contestațiilor a modificat 2 note prin scădere.
“Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți. Rezultatele (după contestații) au fost afișate în data 5 iulie, la ora 12:00, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro”, a precizat inspectorul şcolar general, prof. Grigore Bocanci.
La nivel național, notele a peste 59.000 de lucrări au fost modificate după contestații, adică 94,15% din totalul lucrărilor contestate. Numărul este unul fără precedent în istoria recentă a acestui examen, potrivit unei analize Edupedu.ro, fiind cu 12.000 mai mare față de cel al lucrărilor modificate anul trecut.