Asociația de protecție a animalelor ”Casa lui Patrocle” semnalează un caz foarte grav, având dovezi clare că în cazul otrăvirii unor pisici, în urmă cu o lună de zile, s-a folosit o substanță toxică foarte periculoasă, interzisă în toată Uniunea Europeană, care îi poate fi fatală și unui om matur în câteva minute.
Povestea din acest caz începe pe 5 iunie, când o iubitoare de animale din Valea Moldovei a sesizat asociația că o vecină i-ar fi otrăvit mai multe pisici.
Cei de la „Casa lui Patrocle” au chemat la fața locului poliția, iar pentru ca sesizarea să nu rămână la nivel de presupuneri, cadavrele pisicilor au fost ridicate pentru necropsie. Pe cheltuiala asociației, au fost prelevate și probe care au fost trimise la un laborator specializat de la București, iar buletinul toxicologic a evidențiat că pisicile au fost otrăvite cu Carbofuran, substanță toxică foarte puternică din categoria Furadanului, interzisă în România încă din 2008.
Roxana Ciornei, președintele Asociației de Protecție a Animalelor „Casa lui Patrocle” a semnalat: ”Această substanță a fost interzisă în toată Uniunea Europeana. Ingerată, este un neuroparalizant care provoacă decesul în câteva minute! Furadanul este denumirea comercială a unui pesticid extrem de puternic, Carbofuran, considerat a fi unul dintre cele mai toxice pesticide - având cel mai mare grad de toxicitate. Un singur mililitru desubstanță ingerată poate fi fatal unui om matur”.
Ieri, asociația a depus o reclamație la polițiștii specializați de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul poliției județene, însoțită de buletinele de analiză. De regulă, buletinele de analiză de acest gen, privind câini otrăviți în Suceava, nu aveau rezultate concludente. Rămânea doar cauza morții, hemoragia internă, care putea avea mai multe cauze.
Polițiștii au la dispoziție și piste concrete în acest caz.
Sunt probe video din ziua respectivă, în care o femeie recunoaște că a otrăvit pisicile vecinei. Având în vedere că este vorba de o substanță atât de periculoasă, care probabil mai există cel puțin în posesia cuiva de la Valea Moldovei, cazul ar trebui tratat serios.
”Ne întrebăm retoric, dacă noi n-am fi cerut trimiterea probelor la București, de unde s-ar fi aflat că este vorba despre Carbofuran? Ar fi rămas la dosar doar buletinul de la Suceava, pe care scrie hemoragie internă și nu inculpă pe nimeni. Spunem asta nu pentru a ne pune lauri, ci pentru a trage un semnal de alarmă vizavi de lacunele din astfel de proceduri şi anchete!”, a mai spus Roxana Ciornei.