Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
O zi călduroasă de iunie a anului 1980 și o mare sărbătoare, Sf. Petru și Pavel. Lumea de pe lume se adunase în autogări și în stațiile de pe traseu, transportul auto interurban fiind pentru mulți singurul mod de deplasare în acei ani. Unii voiau să ajungă la rude, alții se întorceau spre casă sau serviciu și fiecare voia să prindă un loc cât de înghesuit, numai să nu rămână ”de căruță”.
Autobuzul burdușit cu călători, care venea de la Suceava și se îndrepta spre Botoșani, a părăsit drumul în urma unei defecțiuni tehnice și s-a prăbușit într-o mlaștină adâncă de la marginea șoselei. Bilanțul tragic al accidentului le depășește cu mult pe cele ale unor tragedii rutiere petrecute în țară de-a lungul anilor, 48 de oameni pierzându-și viața în mlaștina adâncă care a înghițit autobuzul. Despre acest cumplit accident mai vorbesc astăzi doar crucile rămase ca amintire la marginea drumului.
Autobuzul a părăsit drumul brusc, peste balustrada unui pod
Autobuzul implicat, un model Roman Diesel A8, aparținea Autobazei Fălticeni și efectua o cursă regulată de la Fălticeni spre Botoșani. Șoferul Ioan Aparaschivei plecase din Fălticeni în jurul orei 07.30, pe o rută care includea Vorona, Corni și ajunsese în Botoșani, după care se întorsese la Suceava. Aici s-a întâlnit cu soția sa, Valeria, cu care dorea să se întoarcă acasă spre Botoșani și mai apoi la Fălticeni. Era o zi toridă de duminică și mulți călători s-au îngrămădit la autobuzul cu număr de înmatriculare 31-SV-2049, un autobuz neîncăpător, cu motorul în interior, pe ușile căruia au năvălit sumedenie de femei, copii și bărbați, care-și doreau să ajungă la Botoșani.
Pe parcursul cursei, alți călători nerăbdători din Salcea și Dumbrăveni au sporit înghesuiala în mașina supraaglomerată. Nenorocirea avea să se producă după trecerea râului Siret, pe un segment de drum înălțat denumit ”La 7 poduri”. La un moment dat s-a auzit un zgomot puternic, după care autobuzul a părăsit șoseaua în dreapta de pe un pod și s-a prăbușit într-o mlaștină.
Valeria Aparaschivei, soția șoferului, care se afla în autobuz, își amintește: ”Autobuzul a rupt balustrada podului și a căzut pe o parte în mlaștina de sub pod. În urma izbiturii, geamurile laterale s-au spart și apa a năvălit în interior, împingându-i pe mulți dintre pasageri afară. Mulți dintre cei care au ieșit însă la suprafața apei s-au înecat, pentru că nu știau să înoate. Eu am reușit să ies printr-un geam lateral și am știut să înot, asta m-a salvat. Autobuzul s-a lăsat apoi la fund, după ce s-a întors cu roțile în sus. Oamenii se țineau unii de alții, în încercarea de a se salva. Am trăit o bucată de timp în speranța că soțul meu va reuși să iasă din apă, însă a fost găsit mort, cu mâinile pe volan. În spaima și panica aceea se țineau unii pe alții de haine, de picioare și nu se lăsau să iasă. Cei mai mulți au murit din cauză cu nu știau să înoate și după ce autobuzul s-a dus în scurt timp la fund, și-au găsit sfârșitul.”
Clipele care au urmat sunt greu de descris chiar de către cei care au fost martorii tragediei. Zeci de oameni se chinuiau să iasă din apa plină de noroi, însă din cauza apei înghițite și a nămolului, nu au mai putut ajunge la mal. Bilanțul nenorocirii a fost unul nemaiîntâlnit pe șoselele din România, 48 de oameni pierzându-și viața, în timp ce alți 35 au fost răniți.
Cauza producerii accidentului, între speculații și decizii controversate
Cauzele producerii accidentului de la Huțani au iscat mult timp discuții și controverse, întreaga vină căzând până la urmă în mod oficial și comod pe umerii celui mort, șoferul Ioan Aparaschivei, în vârstă de 37 de ani. Soția acestuia povestește: ”Cauciucul, din câte știu eu, avea un manșon, fiind mai subțire din fabricație decât ar fi trebuit să fie și a explodat. În urma anchetelor făcute de poliție și procuratură, s-a stabilit în final că cel de la volan, care își pierduse viața în accident, a fost vinovat de producerea lui. El a fost considerat vinovat pentru faptul că luase oameni prea mulți în autobuz. La acea vreme însă cel mai important era să-ți îndeplinești planul și să aduci încasări cât mai mari pentru autobază și a fost un mod de mușamalizare a cazului.”
În urma încheierii dosarului, moartea lui Ioan Aparaschivei a fost considerată a fi în afara orelor de muncă.
Presa vremii a fost zgârcită în informațiile oferite despre acest grav accident, singura informaţie fiind aceea că un autobuz ce se deplasa de la Suceava spre Botoşani a fost implicat într-un accident rutier, fără a fi precizat numărul victimelor. Victimele au fost recuperate de către pompieri de pe fundul mlaștinii și transportate la morga din Botoșani, de unde în tăcere rudele le-au ridicat și îngropat. Mlaștina de lângă pod a fost umplută cu pământ, pentru a face uitată amintirea celui mai cumplit accident petrecut pe șoselele din România. La 10 ani de la tragedie, la locul nenorocirii a avut loc o slujbă de sfințire, rudele punând câte o cruce pentru cei pierduți în timpul teribilului accident. Pe placa comemorativă montată atunci la marginea drumului apăreau numele victimelor pierite în adâncul mlaștinii, placă care a dispărut odată cu modernizarea drumului făcută în vara anului 2014. La 40 de ani de la tragedie, cele 48 de cruci au rămas singurele mărturii care mai amintesc lumii de grozăvia petrecută atunci.
