Parohia Misionară ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel" din municipiul Suceava, str. Zamcei nr. 39, situată în vecinătatea Mănăstirii armenești Zamca, vă invită luni, 29 iunie 2020, la hramul parohiei.
Programul liturgic se va desfăşura după cum urmează: duminică, 28 iunie, la ora 17.00, Slujba Privegherii; luni, 29 iunie, la ora 8.00, Slujba Acatistului ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, la ora 9.30, Sf. Liturghie.
Pr. paroh Mihai Maghiar a spus că pe parcursul sfintelor slujbe, credincioșii au posibilitatea să se închine la „Racla cu Sfintele Moaşte - 10 sfinţi mai cunoscuți de la Lavra Pecerska din Kiev – Ucraina; la icoana cu o părticică din moaştele Sf. Cuv. Iov de la Poceaev şi la icoana cu o părticică din Moaştele Sf. M. Muc. Varvara, pe care le-am primit în dar de la Mitropolia Ortodoxă a Cernăuţilor şi Bucovinei – Ucraina, prin grija și strădania mitropolitului Meletie, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în anul 2012, cu prilejul aniversării a 10 ani de la înfiinţarea parohiei noastre”. Sunteți așteptați în număr cât mai mare la hramul Parohiei „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, pentru a vă ruga împreună ocrotitorilor acestei biserici misionare.