Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că în cursul zilei de ieri a fost finalizată procedura de predare-primire a amplasamentului pentru lucrarea de investiții pe Axa Rutieră Strategică 1 Suceava-Iași, pentru cele două loturi aflate pe teritoriul județului Suceava, în lungime totală de 75,739 de kilometri, lucrările urmând să înceapă în perioada următoare. Flutur a spus că investiția este împărțită în două loturi, Suceava – Ipotești – Bosanci – Udești – Liteni – Dolhasca, continuare cu DJ 208 Dolhasca – Budeni – limită județul Iași și DJ 209C Suceava – Frumoasa – Liteni-Moara și DJ 209D Liteni – Zaharești – Stroiești – Costâna – Dărmănești.
Flutur a amintit că finanțarea este asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională, POR 2014-2020 Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională și locală, Prioritatea de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.
Șeful administrației județene a explicat că în cadrul proiectului vor fi realizate lucrări la toate tronsoane de drumuri, lucrări de poduri, lucrări de iluminat public și lucrări de protecție și siguranță a infrastructurii feroviare publice.
„Lucrările de drumuri presupun amenajarea terenului, amenajări pentru protecția mediului, terasamente, sistem rutier, ranforsat și nou, acostamente, inclusiv o zonă de sens giratoriu, lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale, amenajare șanțuri și rigole, podețe transversale, tubulare și dalate, amenajare stații autobuz, trotuare, consolidări, semnalizare rutieră, amenajare drumuri laterale, pe o lungime în limita de proprietate”, a declarat Gheorghe Flutur. El a adăugat că se vor realiza și lucrări de punere în siguranță a podurilor, pentru îmbunătățirea condițiilor de trafic și creșterea siguranței circulației rutiere și pietonale, precum și pentru prelungirea duratei de viață a acestora.
„Constructorii s-au pregătit, au achiziționat o serie de echipate noi și materii prime și ne-au transmis că într-o săptămâna vor trece efectiv la treabă. Vor ataca tronsoane de 10-12 km pe care vor să le realizeze până la stadiul final. Sunt drumuri foarte importante pentru întreg județul Suceava și pentru această zonă. Din fericire reușim să mișcăm lucrurile după ce, ca urmare a piedicilor cauzate de acea Ordonanță 114, a trebuit să luăm un împrumut și să reluăm licitația”, a încheiat Gheorghe Flutur.