Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Verești, care lucra pentru o firmă care montează televiziune prin cablu, a murit pe raza comunei Fântânele, în timp ce lucra pe un stâlp al rețelei de electricitate.
Marți, în jurul orei 16.15, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe drumul sătesc din satul Fântânele un bărbat s-a electrocutat și este în stare de inconștiență.
Personalul medical ajuns la fața locului a găsit victima fără semne vitale, ulterior fiind declarat decesul.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că Dan A., în vârstă de 40 de ani, din Verești, angajat al firmei Cable Vision Botoșani, se afla pe o scară și prins cu o centură, pe stâlpul pe care urma să monteze cablul, iar când a încercat să decupleze un amplificator s-a electrocutat, rămânând prins în centură, de unde a fost dat jos de colegi.
Acestea sunt date preliminare, toate datele privind producerea tragediei urmând a fi stabilite pe parcursul anchetei.
Polițiștii au deschis dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” și vor continua cercetările sub coordonarea unui procuror.