Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere, au desfășurat controale la două unități economice din domeniul prelucrării lemnului, despre care aveau date că sunt implicate în afaceri ilegale cu lemn transportat fără acte. Acțiunea s-a derulat săptămâna trecută, în zilele de 17 și 18 iunie.
Una din acțiuni a plecat de la o confiscare în trafic. În seara zilei de 17 iunie, în jur de ora 20.30, în orașul Gura Humorului a fost identificat în trafic un camion care efectua un transport de cherestea. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că avizul de însoțire al materialului lemnos era întocmit în fals. Vehiculul transporta cantitatea de de 48,39 mc cherestea fără acte, care a fost confiscată de polițiști.
Cercetările sunt continuate în acest caz în cadrul unui dosar penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „evaziune fiscală”.
În total, la cele două societăți verificate au fost aplicate amenzi în valoare de 10.000 de lei. Polițiștii au confiscat peste 61 de mc lemn rotund rășinoase și cherestea, cu o valoare totală de 35.000 de lei.