Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că nu mai puțin de 70 de primării sucevene sunt pregătite să acceseze fonduri pentru construcția de rețele de gaze naturale. Gheorghe Flutur a spus că aceste primării întrunesc toate condițiile pentru a depune proiecte în cadrul programului de un miliard de euro anunțat de premierul României, Ludovic Orban, pentru extinderea rețelei de gaze naturale din întreaga țară. „Aceste 70 de primării au între 5 și 10 kilometri ca distanță până la magistralele de gaze din județ. Dar trebuie spus că Transgaz a anunțat deja construcția de noi magistrale în județ”, a arătat Flutur. El a spus că noi magistrale de gaz vor fi construite de la Păltinoasa spre Marginea și Rădăuți, spre Dolhasca – Liteni - Verești, precum și spre Salcea. „În același timp am cerut construcția unei magistrale pe Valea Solonețului. Noi acum avem în județ doar 30% din populație care este racordată la gaz metan, doar 13 unități administrativ-teritoriale din județ având rețele de gaz”, a arătat Flutur. El a subliniat faptul că nevoia pentru construcția de noi rețele de gaz metan în județ este uriașă, motiv pentru care „ne vom bate pentru aceste proiecte”. „Îi vom ajuta pe primari la studiile de fezabilitate, ca să dublăm în următorii ani măcar numărul de localități și de populație care să aibă în case gaz metan”, a încheiat Flutur.