Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că majoritatea promisiunilor făcute de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pe lângă faptul că sunt ireale, au început să devină penibile. Ioan Stan a spus că aproape că nu există zi în care Gheorghe Flutur să nu ofere câte „o lecție grosolană” de manipulare, demagogie și minciună. „De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, cam atât a fost în stare să ne ofere în acest mandat și oricât ar încerca să nege acest lucru, este evident pentru oricine că în ultimii patru ani, activitatea Consiliului Județean s-a bazat mai mult pe vorbe decât pe fapte. Așa că, dacă răsfoim presa ultimilor ani, vom observa că domnul Flutur a înțeles să conducă județul Suceava folosind doar verbe la viitor: vom face, vom realiza, vom rezolva, vom construi etc. Nimic în plus”, a spus Ioan Stan. El a adăugat că în puținele dăți când a declarat că a făcut ceva, Gheorghe Flutur s-a lăudat cu realizările altora. Stan a dat ca exemplu proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Suceava”, despre care a spus că este o realizare a SC ACET Suceava, „pe care dumnealui și-a însușit-o pe nedrept”.
Liderul PSD Suceava a amintit și de „ultima născocire” a lui Gheorghe Flutur, cu privire la tabăra de la Bucșoaia, un alt proiect de viitor, unde după spusele șefului administrației județene se va face „aqua parc, parc de aventură, teatru de vară, camping pentru rulote etc”. Ioan Stan a declarat că acest proiect se înscrie în lista celorlalte proiecte pe care Gheorghe Flutur le-a anunțat deja, ”respectiv autostrăzi, un nou aeroport la Floreni, tuneluri prin munte, un spital pentru copii și altele”.
„În ritmul acesta, așteptăm cu interes momentul când domnia sa va anunța că va face pentru județul nostru un centru de lansare a rachetelor spațiale și, având în vedere că este an electoral, nu credem că vom aștepta mult timp acest anunț”, a precizat Ioan Stan, care a mai adăugat că „înțelegem cu toții, printre care și el, că lipsa realizărilor din acest mandat combinate cu gestionarea catastrofală a epidemiei de Covid-19 i-au distrus imaginea. Probabil că această realitate l-a adus la disperare și din acest motiv promite marea cu sarea încercând să stopeze decăderea sa și a PNL-ului prin orice mijloace, chiar dacă majoritatea promisiunilor făcute, pe lângă faptul că sunt ireale, au devenit și penibile. Și cu cât încearcă mai mult să prostească lumea, cu atât mai mult lumea se întoarce împotriva lui”.
În final, Ioan Stan a ținut să sublinieze faptul că majoritatea proiectelor puse în discuție de Gheorghe Flutur nu intră în atribuțiile președintelui Consiliului Județean. Stan i-a transmis lui Gheorghe Flutur că dacă vrea cu adevărat să facă ceva pentru județ, ar fi momentul să se ocupe, în aceste câteva luni, de drumurile județene. „E printre puținele lucruri pe care le mai poate face pentru suceveni în mandatul acesta și considerăm că este păcat ca oamenii județului să-și distrugă mașinile, în timp ce domnia sa visează la aqua parcul de la Bucșoaia. Și mai trebuie spus ceva. Recent, un liberal sucevean a afirmat în spațiul public că peste o săptămână vom vedea cât de important este Gheorghe Flutur pentru București. Înțelegem din asta că disperarea sa este atât de mare, încât a ajuns să ceară ajutorul liderilor de la centru pentru a-și repara imaginea”, a încheiat Ioan Stan.