Bacalaureatul a început pentru 6.289 de absolvenți suceveni cu echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale.
Etapa va continua până miercuri, 17 iunie.
Prima probă scrisă va avea loc pe 22 iunie, la Limba și literatura română - proba E a). Calendarul examenelor continuă astfel: 23 iunie - Limba și literatura maternă – proba E b); 24 iunie - Proba obligatorie a profilului – proba E c); 25 iunie - Proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d).
Conform datelor oferite de inspectorul școlar Cezar Anuței, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, probele scrise vor fi susţinute de candidați în 33 de centre de examen, iar în judeţ vor fi organizate 4 centre de evaluare.
Pe 30 iunie se vor afișa rezultatele probelor scrise, până la ora 12:00, intervalul orar 16:00-20:00, precum și ziua de 1 iulie, orar 8:00-12:00, fiind rezervate pentru depunerea contestațiilor. Pe 5 iulie se vor afișa rezultatele finale.
Măsuri speciale în contextul epidemiologic actual
Pentru examenul național de bacalaureat din acest an, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor, față de minimum doi supraveghetori, cum era în anii trecuți. De asemenea, ordinul mai prevede că fiecare comisie care răspunde de organizarea și desfășurarea examenului are obligația de a se asigura că se respectă toate procedurile referitoare la asigurarea securității igienico-sanitare a elevilor și a întregului personal implicat în desfășurarea examenului maturității.
Potrivit noului ordin al Ministerului Educației, în contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare. Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele: organizarea sălilor de examen să se realizeze astfel încât în fiecare sală, candidații să fie repartizați la o distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta – față/spate; sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire; sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.
Calendarul sesiunii din toamnă
Conform ordinului privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - Sesiunea august-septembrie 2020 - programul este următorul: 13-27 iulie - înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe; 18 august - Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă; 19 august - Limba și literatura maternă - proba E.b) – proba scrisă; 20 august - Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă; 21 august - Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă. În perioada 24-25 august are loc Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A; 25 august - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B; 26-27 august - Evaluarea competențelor digitale - proba D; 27-28 august - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C; 28 august - Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00-16:00); 29 august - 2 septembrie - Rezolvarea contestațiilor; 3 septembrie - Afișarea rezultatelor finale.