Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a solicitat tuturor partidelor parlamentare să nu se joace cu viața românilor și să voteze pentru prelungirea stării de alertă în România. Angelica Fădor a declarat că a observat cu stupoare că PSD, ALDE și ProRomânia nu au altceva mai bun de făcut decât să conteste prelungirea stării de alertă, care păstrează măsuri minime de protecție, dar care vine și cu decizii suplimentare de relaxare.
Fădor consideră că pentru moment, înlăturarea stării de alertă riscă să ducă la o infectare accelerată în societate, implicit o creștere masivă a numărului de decese. „Cele trei partide ai căror lideri aproape au scos România din Uniunea Europeană din cauza derapajelor antidemocraticeacum au găsit de cuviință să se lupte și cu sănătatea românilor”, a spus deputatul PNL de Suceava.
Angelica Fădor a subliniat faptul că negarea pericolului este o atitudine care generează comportamente sociale în contradicție cu realitatea acestor zile, iar liderii PSD, ALDE și ProRomânia trebuie să-și asume responsabilitatea faptelor lor. „Contrar celor susținute de PSD și de aliații săi, reluarea activității economice depinde tocmai de menținerea condițiilor de siguranță și respectarea măsurilor de protecție”, a precizat Fădor. Ea a arătat că dacă răspândirea virusului va fi scăpată de sub control, tocmai activitatea economică va fi crunt afectată, iar Guvernul va fi pus în dificultate după ce în această perioadă a luat măsuri ferme de susținere financiară a activității economice cu impact semnificativ asupra bugetului de stat. „În calitate de deputat PNL și de locuitor al Sucevei, un județ greu încercat de noul coronavirus, solicit tuturor partidelor parlamentare să nu se joace cu viața românilor și să voteze, în Parlament, prelungirea stării de alertă”, a încheiat Angelica Fădor.