Doi hoți au fost prinși în flagrant în timp ce furau componente auto dintr-un service auto din municipiul Suceava. Partea ieșită din comun a cazului este că cei doi au fost prinși și imobilizați de patru suceveni care se aflau în imobilul vecin cu atelierul auto.
Luni, în jurul orei 17.00, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 despre faptul că doi tineri au sustras mai multe componente auto de pe o proprietate de pe Calea Cernăuți din municipiul Suceava.
În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că la adresa menționată sunt situate un service auto şi o locuinţă prevăzută cu anexă. În imobilul respectiv se aflau proprietarii, doi frați, care la ora furtului aveau doi invitați acasă, încă doi bărbați.
Proprietarii au văzut cum doi indivizi au intrat prin gardul împrejmuitor într-o magazie, de unde au început să scoată componente auto.
Hoții puși pe fugă au abandonat pe drum o capotă de culoare albastră, o tobă de eșapament şi un radiator.
Cei patru au ocolit imobilul și le-au ieșit în față hoților, pe o scurtătură. Cei doi au fost prinși și imobilizați, fiind anunțată apoi poliția.
Autorii au fost identificați în persoana lui Vasile Zlotar, în vârstă de 36 de ani, din Pătrăuți, și a lui Vasile Țurcă, de 19 ani, din Șcheia.