Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a început procedurile pentru achiziția unei linii de testare rapidă Real Time PCR, similară cu cea pe care a avut-o în custodie de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, vreme de 3 luni. Testul pentru diagnosticare moleculară (Real Time PCR) stabilește dacă virusul COVID-19 este sau nu prezent în organismul pacientului, din probe recoltate din exudat naso-faringian și prelucrate în laborator, cu ajutorul unui aparat special. De la introducerea probelor în aparat și până la obținerea rezultatului durează câteva ore.
Managerul spitalului, dr. Anatolii Buzdugan, a declarat, vineri, că în data de 15 iunie expiră contractul cu universitatea, astfel încât aparatul RT-PCR pe care spitalul l-a avut de la USV se va întoarce în laboratorul instituției academice. USV începe proiectul de secvențiere a genomului SARS-CoV-2, la care va lucra tot în parteneriat cu spitalul, astfel încât are nevoie de linia de testare.
Dr. Buzdugan a arătat că Spitalul de Urgență are încă două aparate RT-PCR, primite de la Primăria Suceava, respectiv de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, însă pe acestea timpul de prelucrare a probelor este mai lung. „Pentru testarea Covid la urgențele chirurgicale, la pacienții din UPU și la cei oncologici avem nevoie de un aparat similar cu cel pe care l-am avut de la Universitate, de aceea am făcut o notă de fundamentare pentru achiziție. După estimările noastre, trebuie să menținem un număr foarte mare de testări”, a declarat dr. Anatolii Buzdugan.
Acesta a mai spus că doctorul în biologie Andrei Lobiuc, de la Departamentul de Sănătate și Dezvoltare Umană al Universității „Ştefan cel Mare” Suceava, va colabora cu spitalul și după data de 15 iunie.
Un aparat de testare RT-PCR similar cu cel de la USV costă în jur de 60.000-70.000 de euro și va permite spitalului să-și dezvolte un laborator de biologie moleculară corespunzător necesităților proprii.
Echipamente similare există la Direcția Sanitar Veterinară Suceava și la Direcția de Sănătate Publică Suceava, astfel încât dacă situația epidemiologică o va impune, capacitatea de testare în județul Suceava se menține ridicată.
Linia de testare Covid-19 implementată de USV a fost transferată la Spitalul de Urgență Suceava la mijlocul lunii martie, după ce solicitările către Ministerul Sănătății de a aloca un aparat RT-PCR județului Suceava au rămas fără ecou. O echipă de medici de la spital și specialiști de la USV, sub coordonarea șefului de lucrări biolog Andrei Lobiuc și a profesorului universitar Mihai Dimian, a lucrat două săptămâni non-stop pentru operaționalizarea laboratorului pentru analiza SARS-CoV-2, astfel că în data de 31 martie acesta a fost pus în funcțiune. Echipamentele sunt de ultimă generație, extractorul automat, cu o capacitate de 24 de probe, permițând reducerea timpului de lucru şi creșterea siguranței microbiologice. Aparatul Real Time PCR este de tip multiplex, ceea ce înseamnă că, în combinație cu kiturile de detecție folosite, permite triplarea numărului de probe efectuate în același timp, cele 3 gene ale COVID-19 fiind amplificate și cuantificate simultan. Astfel, estimările efectuate arată că este posibilă efectuarea a peste 200 de teste de mare precizie zilnic, pornind de la probe biologice recoltate de la pacienți. Echipamentele au fost achiziționate de USV pe parcursul anului 2019, prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană coordonat de prof.univ.dr. Mihai Covașă și prof.univ.dr. Mihai Dimian.