Un tânăr de 25 de ani, din Suceava, a fost protagonistul unui incident petrecut în cursul nopții de luni. Aflat la volanul unui autoturism el a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor și a condus în continuare pe câteva alei lăturalnice, în speranța că-și va pierde urma. Până la urmă a realizat că nu are scăpare și a oprit, fiind acum cercetat penal.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 00.40, în timp ce o patrulă de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava i-a făcut semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism marca Audi, care circula pe bulevardul George Enescu, dinspre strada Universității spre stația de transport local Curcubeul. Conducătorul auto al autoturismului a refuzat să oprească, a virat la dreapta pe Aleea Lalelelor și și-a continuat drumul pe Aleea Jupiter. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului al cărui șofer, văzând că nu poate scăpa de urmăritori, a oprit în dreptul Grădiniței “Gulliver” de pe această stradă.
La volanul mașinii a fost identificat cu această ocazie un tânăr de 25 de ani, din municipiul Suceava, care mirosea a alcool. În urma testării cu aparatul etilotest, a fost înregistrat un rezultat de 0,52 mg alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat apoi la spital mostre de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele său polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere sub influenţa alcoolului”.