Datele oficiale transmise duminică de Prefectura Suceava arată că peste 70% din persoanele din judeţ care s-au infectat cu noul coronavirus s-au vindecat de boală. Conform situației întocmită de către DSP Suceava, la nivelul județului se înregistrează 2.529 de persoane declarate vindecate. Numărul total al cazurilor de Covid-19 din judeţul Suceava este de 3.523. În ultimele 24 de ore au fost internate în spital 50 de persoane diagnosticate cu Covid-19 şi au fost externate 25 de persoane, nefiind înregistrat nici un caz în rândul personalului medical. În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava sunt internaţi în momentul de faţă 410 pacienți, dintre care 194 de pacienți Covid-19, 12 fiind internați la Secția de Anestezie şi Terapie Intensivă. De asemenea, în Spitalul municipal Rădăuți sunt internați 49 de pacienți cu noul coronavirus, iar alte 19 persoane sunt suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Potrivit Prefecturii, duminică în judeţul Suceava mai erau doar cinci persoane în carantină instituţionalizată, iar alte 4.829 de persoane erau în autoizolare la domiciliu. Prefectul Alexandru Moldovan a precizat că persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid-19.
În acelaşi timp, Alexandru Moldovan a mai spus că în cursul zilei de 30 mai 2020, polițiștii suceveni au desfășurat 161 de acțiuni de control, fiind verificate 4.683 de persoane aflate în autoizolare la domiciliu și 50 de societăţi comerciale.
Moldovan a făcut un apel către suceveni să respecte normele de igienă și distanțare socială impuse de starea de alertă și să manifeste aceeași atitudine responsabilă și conduită preventivă de până acum.
Scădere a numărului de cazuri noi de Covid-19 din judeţul Suceava
Grupul de Comunicare Strategică a transmis duminică faptul că numărul cazurilor de Covid-19 din judeţ Suceava este de 3.523, cu doar opt mai multe comparativ cu ziua de sâmbătă. La raportarea de pe 30 mai în judeţul Suceava erau un total de 3.515 persoane infectate cu noul coronavirus.
Până duminică, 31 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.257 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.256 au fost declarate vindecate și externate.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 124 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Până duminică, în județul Suceava s-au înregistrat 219 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus.
Ieri, Institutul Naţional de Sănătate Publică a transmis că trei suceveni infectaţi cu noul coronavirus au murit în cursul zilei de sâmbătă, 30 mai. Este vorba despre un bărbat de 74 de ani, confirmat cu noul virus pe 12 mai, care mai avea şi diabet, neoplasm urotelial, metastaze pulmonare și hematurie. Tot sâmbătă a murit și o femeie în vârstă de 84 de ani, care a fost confirmată pozitiv la noul coronavirus pe 17 mai. Femeia mai suferea și de hipertensiune arterială și obezitate. Printre cei care au decedat sâmbătă se numără și un bărbat de 69 de ani, care se afla într-un centru social din județ, pentru care nu s-a precizat dacă suferea și de alte boli. Acesta a fost confirmat că are coronavirus la începutul lunii mai.