Deputatul PNL de Suceava, ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu, a transmis opoziției din județ că atacurile meschine la adresa președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, care urmează o buclă temporală, nu au nimic de-a face cu esența spirituală, morală sau socială a Bucovinei. Bogdan Gheorghiu a spus că dacă în Săptămâna Patimilor „am fost bombardați” de campanii de denigrare absolut mincinoase la adresa lui Gheorghe Flutur și a familiei sale, în preajma Înălțării Domnului continuă tirada de minciuni care, încercând să lovească un lider politic, nu fac altceva decât să creeze victime colaterale.
„Domnul Ioan Stan și compania selectă, pentru a justifica faptul că au încălcat toate protocoalele medicale în ziua de 13 martie 2020, prezentându-se la Spitalul Județean Suceava pentru efectuarea testului COVID, se raportează în mod penibil la situația președintelui Flutur. Din fericire pentru domniile lor, și le urăm sănătate în continuare, aceștia au fost perfect sănătoși, spre deosebire de Gheorghe Flutur, care a trecut prin boală și convalescență. Întrebarea este: de ce, în loc să mergeți la spital, nu ați mers la DSP și ați dat dovadă de inconștiență, putând fi un motor al transmiterii comunitare a acestui virus?”, a declarat Bogdan Gheorghiu. El a arătat că în absolut toate țările civilizate, cei care ocupă funcții de decizie trebuie și sunt testați cu prioritate, deoarece starea sănătății unei persoane cu răspundere influențează activitatea sa în slujba comunității.
„Până la urmă, domnul Stan, ca și contact direct, se pare că se încadra în criteriile de eligibilitate pentru testare, dar ceilalți, ca și prezumtivi contacți secundari, în nici un caz nu aveau ce să caute acolo. Repet, din fericire au avut rezultat negative și o perioadă de 14 zile de izolare, perioadă pe care au folosit-o din plin pentru uneltiri politice și atacuri mincinoase”, a mai spus parlamentarul liberal.
Gheorghiu: În încercarea de a lovi în Gheorghe Flutur, în fapt au lovit în Suceava, în Bucovina
Bogdan Gheorghiu a subliniat faptul că în încercarea de a lovi în Gheorghe Flutur, la care s-au „aliniat cuminți” toți opozanții politici și au comandat campanii de presă pentru distrugerea imaginii acestuia, în fapt au lovit în Suceava, în Bucovina, în oameni și în medicii de la Spitalul Județean Suceava.
„Domnilor, personalul medical de la SJU a trecut prin cea mai grea perioadă, nu era nevoie și de presiuni politice cu iz de campanile electorală. Un raționament elementar, dublat de nițel bun-simț, v-ar fi făcut să vedeți faptul că mica echipă de la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean a gestionat aproximativ 2.500 de cazuri de persoane infectate cu acest tip de coronavirus, de aproape trei ori mai mult decât numărul de pacienți gestionați de Spitalul <Matei Balș> din București, care are mult mai multe resurse umane şi materiale. Acest atac politic lovește în acești oameni, lovește în cei pe care i-ați lipsit de serviciile medicale și așa limitate de la Suceava”, a spus Gheorghiu. El a mai adăugat că nici nu vrea să se gândească la cât de riguroși au fost demnitari de la PSD, când, prin discursurile lor din ultima perioadă, au vrut divizarea bucovinenilor prin încercarea continuă și constantă de a-l decredibiliza pe omul care, de-a lungul timpului, a luptat și luptă în continuare pentru interesele Sucevei, Gheorghe Flutur.
„Testul COVID a generat un rezultat deja cunoscut în cazul domnului senator Ioan Stan, al domnului senator Virginel Iordache și mai ales al domnului deputat Ștefan Alexandru Băișanu: negativ pentru virusul pandemic și pozitiv pentru demagogie, lașitate, individualism și indiferență pentru comunitatea pe care o reprezintă”, a încheiat Bogdan Gheorghiu.