Poliția Română a publicat pe site-ul oficial informația cu privire la darea în urmărire a lui Alexie Pitișciuc, zis ”Vîju”, din Frasin, condamnat definitiv la 4 ani și 6 luni de închisoare în dosarul de grup infracțional organizat în care mai sunt încă trei fugari, dați în urmărire generală.
”Vîju”, în vârstă de 41 de ani, a fost considerat liderul grupării care s-a constituit la începutul anului 2008 şi a comis zeci de fărădelegi pe raza localităţilor Gura Humorului, Frasin, Stulpicani, de la şantaj, lipsire de libertate, tâlhării sau viol. Faptele au continuat până în 2011, culminând cu o tentativă de omor în urma căruia un tânăr a rămas nenorocit pe viață. Deși lider al grupării, Pitișciuc nu ar fi participat și la tentativa de omor, astfel că are de executat o pedeapsă mai mică decât cei patru ”locotenenți” găsiți vinovați pentru participarea la tentativa de omor.
Tentativa de omor a fost comisă pe 20 septembrie 2011. Acea zi avea să îi schimbe pentru totdeauna viața lui Gavril Dumbravă, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Stulpicani. El a fost atacat cu sălbăticie pe o uliţă din localitate. Lovit violent în cap cu parii şi cu o sabie, tânărul de 22 de ani a ajuns în stare critică la spital.
Acest tânăr de 22 de ani făcea parte dintr-un grup care, în vara acelui an, s-a revoltat împotriva clanului. La Tărnicioara - Ostra, fraţii Alexandru Constantin Flocea, zis ”Ali”, şi Ştefan George Flocea, zis ”Pletosul”, doi dintre membrii grupării, au fost bătuţi măr de cei care au luat hotărârea de a lua atitudine.
Ca răzbunare, pe 20 septembrie, s-a petrecut atacul criminal asupra tânărului de 22 de ani.
Înainte de această faptă, gruparea era deja una de temut, oamenii, mai ales cei din Stulpicani, fiind terorizați și fiindu-le frică să vorbească despre cei care făceau legea în zonă.
Procurorii DIICOT, Serviciul teritorial Suceava, au constatat, când au preluat cercetările, că gruparea și-a făcut de cap și pe fondul lipsei de fermitate a polițiștilor din zonă.
Deși este vorba de fapte comise și acum mai bine de zece ani, patru dintre membrii grupării nu sunt după gratii.
Mai sunt căutați și Marian Catrinar, Alexandru Constantin Flocea, zis „Ali”, și fratele său, Ştefan George Flocea, zis ”Pletosul”, care au de executat fiecare câte 7 ani de închisoare.