Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul mulțumește, într-o declarație de presă, tuturor sucevenilor care au contribuit prin comportamentul lor responsabil la depășirea celor mai dificile momente ale crizei sanitare și dă asigurări că cea mai puternică echipă liberală din Moldova va readuce Suceava la normalitate. Parlamentarul liberal spune că Suceava are cea mai puternică echipă liberală din Moldova, care conduce responsabil atât soarta Consiliului Județean, cât și cele mai multe primării din județ.
Mihalescul a declarat: „Aprecierea cetățenilor vine ca urmare a muncii pe care au depus-o liberalii atât la Consiliul Județean, prin Gheorghe Flutur, cât și prin primarii noștri. Nici noi, parlamentarii liberali, nu am stat cu mâinile în sân, ci am contribuit cu ceea ce am putut la dezvoltarea județului nostru. Oricine ar veni de la București nu are cum să nu constate că, de când conduce PNL județul Suceava, acesta se dezvoltă mult mai repede decât județele vecine, conduse de ani buni de reprezentații PSD”.
Mihalescul: PNL la Suceava este o echipă unită
Deputatul PNL mai arată că în timp ce în Suceava se lucrează zi și noapte la infrastructura județeană, municipală și comunală de drumuri și de utilități, se modernizează școli și spitale, în restul Moldovei lucrurile merg într-un ritm cu totul nesatisfăcător și că numai după ce Gheorghe Fluture a preluat conducerea Consiliului Județean, abia atunci au început să se miște lucrurile în Bucovina. „Trebuie să spun că succesele Consiliului Județean, ale parlamentarilor PNL și ale bunilor gospodari, primari liberali, au fost posibile pentru că PNL la Suceava este o echipă unită. Vreau să dau asigurări tuturor adversarilor noștri politici că echipa liberală din Suceava este mai puternică astăzi decât niciodată și că încrederea foarte mare pe care ne-o acordă sucevenii ne obligă să avem grijă de județul nostru ca de casa noastră. Cei din PSD care visează că ar mai pune iarăși mâna pe Suceava ca să-și bată joc de ea, așa cum au făcut până în anul 2016, le-aș spune să-și pună pofta în cui, pentru că PNL și-a propus ca pentru următorii patru ani să realizeze în județ ceea ce n-au făcut socialiștii în peste 20 de ani”, a încheiat Dumitru Mihalescul.