Deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz consideră că actualul Guvern PNL trebuie să asigure toate condițiile de care pacienții au nevoie în spitale. Într-o declarație politică, Maricela Cobuz a spus că de la decretarea Stării de Urgență, Guvernul PNL a fost depășit de situație și nu a gestionat corespunzător problemele reale cu care se confruntă spitalele din România în ziua de astăzi. „Ce a făcut Guvernul PNL? A schimbat un ministru incompetent în plină stare de urgență. A schimbat managerii din mai multe spitale, clasicul exemplu al unui patron de pompe funebre pus la conducerea Spitalului Județean din Piatra Neamț, a achiziționat echipamente medicale prin firme fantomă, a umplut spitalele cu pacienți asimptomatici și a închis secții de spitale, exemplu fiind Spitalul Județean de Urgență <Sfântul Ioan cel Nou> Suceava”, a spus Maricela Cobuz.
Ea consideră că acești pacienți asimptomatici ar fi putut fi urmăriți și tratați într-un spital de tip campanie, inclusiv într-un cămin studențesc sau un hotel, sub supravegherea unor medici de medicină generală, inclusiv medici rezindenți de an terminal. Deputatul PSD de Suceava a precizat că în acest mod, pacienții care nu aveau infecția Covid, dar aveau nevoie de spitalizare ar fi putut beneficia de spitalizare în secțiile corespunzătoare.
„Asta a făcut acest Guvern, a îngenunchiat sistemul de Sănătate din România, pacientul fiind lăsat pe ultimul loc. Grija pentru pacienți înseamnă și grija pentru alimentația acestora. Încă din anul 400 î.H., Hipocrate, <părintele medicinei>, afirma <fie ca hrana să îți fie medicament și medicamentul hrană>”, a spus Maricela Cobuz. Ea a arătat că dacă în Italia norma de hrană în spitalele publice este de aproximativ 12 euro/zi, în România norma de hrană este de aproximativ 2 euro, mai exact 10 lei/zi, bani insuficienți pentru alimentația corectă în cazul unui pacient bolnav.
”Siguranța pacientului înseamnă un tratament corect, o alimentație sănătoasă corespunzătoare pentru fiecare patologie în parte și un mediu ambiental plăcut, personalul medical fiind aproape de pacient”, consideră Cobuz.
Nu în ultimul rând, deputatul social-democrat i-a solicitat public ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să crească suma aferentă normei de hrană a pacientului internat din România, această măsură reprezentând „o primă picătură într-un pahar cu apă” și să revizuiască decizia privind internarea pacientului covid asimptomatic în spitalele de urgență.