Elevii din România au pierdut jumătate de an de învățământ, ceea ce reprezintă o piatră de moară în dezvoltarea unei țări și așa lovită de foarte multe probleme. Opinia a fost exprimată de Octavian Ilisoi, președintele ALDE Suceava, care consideră că s-a ajuns în acest punct datorită incompetenței celor care conduc Ministerul Educației și care nu au fost capabili să pună la punct o strategie coerentă pe timp de criză.
”Practic, vorbim de o pauză de câteva luni bune în procesul de educație. Și asta pentru că mijloacele tehnice existente nu le-au permis dascălilor să țină lecții online, iar majoritatea copiilor nu are acces la tablete sau laptopuri care să le permită să se conecteze cu platformele școlare, acolo unde acestea există. Sunt cel puțin trei luni pierdute și care nu vor mai fi recuperate niciodată. Și cine răspunde pentru asta? Cei care au luat deciziile și care au făcut-o fără o analiză serioasă nu mai au ce căuta în funcții. Din punctul meu de vedere sunt groparii sistemului de învățământ românesc și trebuie să răspundă pentru asta”, a opinat Octavian Ilisoi.
Președintele ALDE Suceava mai spune că viitorul unei țări depinde de ceea ce clădești, or nu se poate să construiești ceva fără a avea un sistem de educație performant, care să respecte reguli și să nu sufere modificări după cum vrea fiecare ministru.
”Haosul actual din educație ne va lovi ca un bumerang peste câțiva ani. Și așa că aveam un sistem bolnav, această pauză și închidere forțată a anului de învățământ va adânci actuala criză. Consecințele vor dintre cele mai dezastruoase, iar mulți dintre copii vor alege să părăsească țara. Și nu doar că vor studia în străinătate, dar vor și munci acolo, ceea ce înseamnă o nouă criză, cea a valorilor și a forței de muncă. O criză care deja există, dar care va deveni și mai profundă. În sistemul de învățământ din România trebuie să se renunțe cât mai rapid la politizare, iar dacă se dorește ieșirea din actualul marasm trebuie pusă la punct o strategie pe termen mediu care să țină cont de nevoile elevilor, dar și de pe piața muncii”, a concluzionat Octavian Ilisoi.