Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, a anunțat că începând cu data de luni, 18 mai 2020, a fost reluată gradual activitatea de relaţii cu publicul. Constantin Boliacu a spus că într-o primă fază a reluării activităţii se vor primi cererile privind înscrierea la pensie şi cererile privind recalcularea drepturilor de pensie, având în vedere că ambele solicitări implică depunerea unor documente în original, precum și cererile privind acordarea ajutorului de deces.
„În ceea ce priveşte ajutorul de deces, precizez că pentru a proteja starea de sănătate a beneficiarilor noștri și pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, acestea nu se eliberează la casieria instituţiei. În funcție de opțiunea solicitantului, plata ajutoarelor de deces se va face prin mandat poştal, la domiciliul solicitantului, sau în contul bancar, situație în care cererea va fi însoțită de un extras de cont al solicitantului”, a explicat Boliacu. El a adăugat că activitatea de plată a ajutoarelor de deces prin cont bancar a fost implementată în perioada stării de urgenţă și s-a dovedit că este eficientă, motiv pentru care va fi aplicată şi în continuare.
„Asigur persoanele care se adresează instituţiei că au fost luate toate măsurile care se impun pentru a preveni răspândirea noului coronavirus şi pentru a le proteja starea de sănătate. În acest sens, accesul în spaţiile închise va fi asigurat în condiţii de siguranţă sanitară şi distanţare socială, cu respectarea fluxurilor şi a traseelor definite”, a afirmat directorul Casei de Pensii Suceava. El a arătat că accesul persoanelor în instituţie se va face în grupuri restrânse de persoane, iar la intrarea în instituţie, solicitanţilor li se va lua temperatura şi vor primi măşti de protecţie în cazul în care nu vor avea la ei. De asemenea, în faţa ghişeelor au fost amplasate benzi care indică distanța de siguranță, de doi metri. „Întregul colectiv al instituţiei lucrează la capacitate maximă pentru a evita aglomerarea și a asigura buna funcționare a tuturor operațiunilor. Toți colegii cunosc regulile de igienă și prevenție și le respectă. De asemenea, sunt dezinfectate toate suprafețele de contact, clanțe și balustrade, precum și spațiile comune, toaletele și scările”, a mai declarat Boliacu. El a spus că pentru celelalte tipuri de servicii, activitatea va continua şi va fi asigurată telefonic şi prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare, datele de contact fiind afişate pe pagina de internet a Casei Judeţene de Pensii Suceava.
Constantin Boliacu a mai precizat că în continuare se menține și se recomandă posibilitatea transmiterii cererilor și a documentelor prin intermediul serviciilor poștale, de curierat și poștă electronică, facilitând accesul la serviciile instituţiei și pentru persoanele care nu se pot deplasa la sediul acesteia, dar și plata prin cont bancar a contribuţiilor de asigurări sociale și a ajutoarelor de deces.
Nu în ultimul rând, el a ținut să precizeze că în ceea ce priveşte biletele de tratament, din data de 16 martie 2020 activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear este suspendată până la noi reglementări.