Doi bărbați din Cacica sunt cercetați penal, după ce s-au acuzat reciproc că ar fi condus mașina sub influența alcoolului și ar fi ajuns cu ea în șanț. Proprietarul autoturismului îl acuză pe prietenul său că, după ce i-a încredințat mașina, a pierdut controlul direcției și a ajuns cu ea în șanț, în timp ce versiunea celuilalt îl prezintă pe proprietar ca fiind cel care s-a urcat băut la volanul autoturismului și l-a avariat.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizați duminică seara, în jurul orei 20.20, despre faptul că în satul Runcu din comuna Cacica se află un autoturism avariat și abandonat în șanțul de lângă drum. La fața locului polițiștii au identificat autoturismul Volkswagen Passat avariat și fără plăcuțe de înmatriculare, precum și un bărbat de 31 de ani, din localitate, care a declarat că autoturismul îi aparține, prezentându-le acestora actele. El le-a spus în continuare polițiștilor că încredințase în cursul serii autoturismul unui consătean în vârstă de 19 ani, care locuiește în apropierea locului producerii accidentului și care într-un moment de neatenție a intrat în șanțul din apropierea locuinței sale, după care a abandonat mașina și s-a dus acasă.
În timpul discuției cu polițiștii, la locul tamponării a ajuns și tânărul de 19 ani, care le-a spus oamenilor legii că nu el se afla la volan în momentul coliziunii, ci chiar proprietarul mașinii. El a povestit că după ce au fost în acea seară la un bar din localitatea Solonețu Nou, unde au consumat băuturi alcoolice, la ieșire proprietarul i-a încredințat autoturismul pentru a se deplasa la domiciliul său din satul Runcu, unde trebuia să se întâlnească cu prietena lui, dar a susținut că nu el a fost la volanul autoturismului în momentul impactului.
Cei doi miroseau a alcool, astfel încât au fost testați alcooscopic, rezultatele fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 31 de ani, respectiv 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului de 19 ani. Ambii au fost transportați la spital, unde li s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate pentru a se putea stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier și cine se afla la volan în momentul producerii lui. A fost întocmit un dosar penal pentru comiterea a două infracțiuni de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” şi una de ,,încredinţare a unui vehicul unei persoane despre care se știe că nu posedă permis de conducere”.