Situația de criză din punct de vedere alimentar de la Căminul de bătrâni de la Mănăstirea Bogdănești a fost depășită. După articolul publicat în Monitorul de Suceava, mai mulți oameni și asociații s-au mobilizat exemplar și au donat alimente și alte produse de strictă necesitate.
Părintele Gheorghe Loghinoaia, cel care administrează situația din acest centru, a precizat că produsele care au fost donate acoperă necesarul pentru o perioadă de trei săptămâni.
”Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și au decis să ne sprijine. Au pus mâna pe o rană sângerândă și au închis-o, și asta nu poate decât să ne bucure sufletele. Cu această ocazie am constatat că sunt mulți, foarte mulți oameni cu suflet mare”, a mărturisit părintele Gheorghe Loghinoaia.
În ceea ce privește persoanele din acest cămin internate la Spitalul Județean Suceava după ce au fost confirmate cu noul coronavirus, părintele Loghinoaia a precizat că una dintre ele a revenit deja în centru, iar din informațiile pe care le-a primit, începând de luni vor fi externați și alți bătrâni care aveau forme simple ale bolii.