Un bărbat din comuna Frătăuții Noi a fost obligat să părăsească domiciliul și s-a ales și cu un dosar penal, după ce a consumat alcool și a provocat apoi scandal, lovindu-și soția.
Incidentul s-a petrecut în cursul dimineții de miercuri, în jurul orei 10.30 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălănești fiind anunțați prin intermediul unui apel la 112 despre faptul că bărbatul de 49 de ani provoacă scandal acasă și a lovit-o pe soția sa.
La fața locului, verificările făcute de polițiști au arătat faptul că în jurul orei 10:30, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, din cauza consumului de băuturi alcoolice bărbatul a provocat scandal, a lovit-o pe soția sa și a distrus mai multe geamuri de la locuința lor.
În urma audierii victimei și a întocmirii formularului de evaluare a riscului, împotriva agresorului a fost emis Ordin de Protecție Provizoriu, prin care s-a dispus ca începând cu data de 6 mai 2020, ora 12.10, pentru o perioadă de 5 zile, acesta să părăsească temporar locuința comună şi să păstreze o distanță minimă de 50 metri față de soția sa, precum și de imobilul celor doi. În același timp, pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ”violență în familie” și ”distrugere”.