Aproximativ 20 de localnici din Bosanci au intrat în conflict cu primarul Neculai Miron și s-au adunat miercuri dimineață în fața sediului Primăriei pentru a-i cere explicații. Totul a plecat de la un teren pe care primarul îl avea în proprietate ca persoană fizică și pe care l-a vândut unei familii de romi. Terenul este situat în zona străzilor Florilor și Pinului din Bosanci, într-o zonă în care locuiesc doar români.
”În Bosanci, romii au propriul cartier și noi credem că acolo ar trebui să stea, nu să fie răsfirați prin tot satul. Nu avem nimic cu romii, chiar am conviețuit în condiții bune cu ei, dar nu e normal ce face primarul. Dacă tot este așa de corect, de ce nu le dă teren în grădină la el să-și facă acolo casă. Marți, de exemplu, familia de romi care a cumpărat terenul de la primar a început să ridice un gard. Chiar dacă nu au autorizație de construcție au spus că așa le-a ordonat primarul. El ne acuză pe noi de discriminare, dar este primul care încalcă legea. Pentru construcție fără actele prevăzute de lege ar trebui sancționați, nu protejați”, a spus una din persoanele nemulțumite.
Oamenii care s-au adunat în fața Primăriei Bosanci au stat două ore să-l aștepte pe Neculai Miron, dar consilierul acestuia le-a transmis că nu este disponibil.
”Ne-a spus că este în ședință cu domnul președinte al Consiliului Județean Suceava și nu poate veni. După ce i-am trimis mesaj că o să chemăm presa a apărut în cinci minute. Noi credem că ne sfidează, iar modul în care ne-a vorbit când a ajuns la Primărie ne face să ne întrebăm pe cine reprezintă dumnealui? Oricum, ne așteptăm ca de acum să ne facă tot felul de șicane”, au mai menționat nemulțumiții.
Contactat telefonic, primarul Neculai Miron a recunoscut că a vândut acea parcelă de teren ca persoană fizică și spune că oamenii din sat dau dovadă de ”rasism”.
”Terenul l-am vândut unei familii de romi pașnice și ei nu-i lasă să construiască acolo. E drept, acum nu au nici un fel de autorizație, dar când vor avea pot construi legal ce doresc. Au dreptul să construiască la fel ca orice alt cetățean al comunei Bosanci. Cât despre gardul pe care îl construiesc eu știu că au pus doar niște țăruși cu beton. Voi verifica dacă au nevoie de autorizație și apoi voi lua măsuri”, a explicat Neculai Miron, fără a detalia ce înseamnă aceste ”măsuri”.
Trebuie spus că oamenii nemulțumiți de aceste evenimente au depus și o petiție la Primăria Bosanci și spun că vor sesiza și alte instituții ale statului despre neregulile care se petrec în comună.