Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a pus la dispoziția contribuabililor o adresă de e-mail la care se pot trimite solicitările către această instituție. Potrivit unui comunicat de presă, la nivelul județului Suceava există o adresă de e-mail dedicată comunicării inter-instituționale, ajfp.suceava@anaf.ro, unde contribuabilii pot depune solicitările către AJFP Suceava.
Pe de altă parte, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava a reamintit și faptul că depunerea solicitărilor și a documentelor necesare obținerii certificatului de rezidență fiscală se va face pe adresele de e-mail Camelia.Palamariuc.sv@anaf.ro sau Rodica.Dragoi.sv@anaf.ro.
De precizat că încă de la mijlocul lunii martie 2020, la nici o unitate a Finanțelor din județul Suceava nu se mai eliberează documentele de rezidenţă fiscală, ca măsură de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Astfel, accesul publicului este interzis la ghişee pentru depunerea şi ridicarea documentelor de rezidenţă fiscală. Măsura a fost aplicată în regim de urgenţă pentru a asigura securitatea şi sănătatea personalului din unităţile fiscale, dar şi pentru protecţia contribuabililor. Formularele de rezidenţă fiscală se vor depune şi se vor elibera doar pe cale electronică.
Finanţele sucevene au reamintit, în mai multe rânduri, că obligațiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanță. Astfel, pentru depunerea declarațiilor fiscale, ANAF și Ministerul Finanțelor oferă mai multe servicii electronice. Primul dintre acestea este Spațiul Privat Virtual (SPV), disponibil pe site-ul Agenției, www.anaf.ro. Un alt serviciu este depunere on-line a documentelor, informații suplimentare putând fi obținute pe site-ul Agenției, la următorul link: https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/declaratii_electronice/Inf_depunere_persoane_fizice. Declarațiile se depun prin intermediul portalului www.e-guvernare.ro, utlizând certificate digitale calificate. De asemenea, formularele sau declarațiile fiscale care nu se pot transmite electronic pot fi transmise de contribuabili și prin fax sau servicii de curierat.
În același timp, pentru efectuarea plăților, contribuabilii au la dispoziție mai multe servicii oferite de terți, respectiv Internet banking și site-ul www.ghiseul.ro.