Zi complicată pentru pompieri, miercuri, 29 aprilie, când a fost nevoie de o mobilizare majoră pentru lichidarea a șase incendii care au amenințat păduri din zona de munte a județului. Aproximativ 200 de oameni, pompieri militari, lucrători de la serviciile voluntare, pădurari și salvamontiști, au intervenit la cele șase incendii, parte din ele lăsând pagube în urmă.
Incendiile au afectat aproape 20 de hectare de vegetație uscată, litieră, resturi de exploatare forestieră, islazuri și pășuni împădurite, precum și o plantație de molid. Două incendii au fost la Cârlibaba și câte unul la Prisaca Dornei (zona Pârâul Bardan), Izvoarele Sucevei (Dealul Pohoniș), Dorna Arini și Dârmoxa.
”Intervențiile au fost deosebit de grele, în condiții de teren accidentat, cu suprafețe mari de vegetație uscată și resturi de exploatare forestieră care favorizau dezvoltarea incendiilor și propagarea lor cu rapiditate, în locuri în care nu existau surse de apă și care au necesitat un efort susținut din partea forțelor de intervenție pentru a împiedica flăcările să intre în fondurile forestiere”, se arată într-un comunicat al pompierilor militari suceveni.
Ultimele focare au fost lichidate aproape de miezul nopții, iar peste noapte o parte din personalul de intervenție (lucrători silvici și voluntari) a rămas pentru a supraveghea zona ca incendiile să nu reizbucnească.
Incendiile au pornit de la incendierea unor terenuri, pentru igienizare, fără ca arderile să fie supravegheate, o problemă acută în această perioadă a anului.