Primăria Todirești a asigurat două containere modulare pentru completarea măsurilor de securitate de la centrul social Costâna, unde peste 100 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus. Primarul din Todirești, Vasile Avram, a spus că primăria a făcut tot ceea ce i s-a solicitat pentru a sprijini măsurile de prevenire a extinderii cazurilor de noul coronavirus, în condițiile în care aceste centre nu sunt în subordinea primăriei. Avram a precizat că cele două containere au fost primite de Primăria Todirești de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, iar acum au fost folosite pentru a asigura măsurile de prevenire a extinderii noului virus. „Având în vedere sistemul de carantină nu putem să intervenim decât cu ceea ce ni se solicită. Ceea ce ni s-a cerut am făcut cu mare drag pentru că sunt oamenii noștri acolo. Angajaţii sunt oameni din comuna Todireşti şi ne pasă de ei”, a spus Vasile Avram. El a subliniat faptul că din comunitatea locală au fost oameni de bine care au făcut donații în produse alimentare pentru beneficiarii centrului social Costâna.