În ciuda acțiunii de amploare pentru combaterea delictelor silvice care a debutat luni în întreg județul și se derulează pe parcursul întregii săptămâni, unii sfidează legislația silvică, încercând să profite de această perioadă de pandemie, care ţine ocupate autoritățile statului.
Controalele efectuate de polițiști au dus însă la depistarea unor mijloace de transport încărcate cu lemn debitat și transportat ilegal şi la sancționarea celor implicați.
În cursul după-amiezii de luni polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gălănești, în timp ce executau serviciul de patrulare și control prin comuna Putna, au identificat pe drumul forestier Putnișoara, în imediata vecinătate a unui depozit temporar de lemn aparținând Ocolului Silvic Putna, un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară Scania și remorca acesteia, ansamblu care staționa, fiind încărcat cu material lemnos. În preajma mașinii a fost identificat și conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 33 ani, din Putna, care a declarat că nu are emise avize pentru materialul lemnos.
În timpul verificărilor efectuate împreună cu personalul silvic din cadrul ocolului s-a stabilit că materialul lemnos din remorcă, în volum de 10 metri cubi, are proveniență legală, fiind încărcat din depozitul temporar Putnișoara, aparținând ocolului Putna, și pentru care personalul silvic a emis aviz de însoțire secundar. Nu același lucru s-a constatat despre lemnul încărcat în autoutilitară, care nu avea proveniență legală și urma a fi transportat fără aviz de însoțire.
Din acest motiv autoutilitara a fost condusă la ocol, unde inginerul silvic a inventariat materialul lemnos ilicit, stabilind faptul că era transportată cantitatea de 8,81 metri cubi lemn foc fag, în valoare de 1.577,72 lei. Șoferul mașinii a fost sancționat contravențional cu amendă de 5.000 lei, iar lemnul a fost confiscat, fiind predat ocolului.
În aceeași după-amiază, opatrulă de serviciu din cadrul Secției de Poliție Rurală Mălini, în timp ce se afla în control pe drumul județean 209A în comuna Slatina, a oprit o autoutilitară condusă de un bărbat de 26 ani, din comuna Baia, care transporta material lemnos fără a deține aviz de însoțire a mărfii. Întreaga cantitate de lemn a fost inventariată la Primăria comunei Slatina, stabilindu-se o cantitate de 2 metri cubi de cherestea rășinoase. Pe numele celui de la volan a fost aplicată o amendă de 1.000 de lei, iar lemnul în valoare de 1.336 lei a fost confiscat și redat ocolului silvic din zonă.