Șoferul unei autoutilitare va fi cercetat penal în cadrul unui dosar deschis de polițiști, după ce a fost oprit în trafic și le-a prezentat oamenilor legii o adeverință de angajator falsă.
Incidentul s-a petrecut miercuri dimineață, când polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Suceava, cu activitate în punctul fix de control de pe DJ 209C, din comuna Moara, au oprit o autoutilitară marca Man, la volanul căreia se afla un bărbat de 25 de ani din Moara. El le-a prezentat polițiștilor o adeverință de angajator pentru perioada 7-25 aprilie 2020, din care reieșea faptul că el are calitatea de angajat în cadrul unei societăți comerciale având domeniul de activitate prestări servicii. În urma verificării în aplicația electronică s-a constatat faptul că societatea are un singur angajat, altul decât cel aflat la volanul autoutilitarei oprite în trafic.
În acest caz polițiștii au fost nevoiți să deschidă pe numele șoferului un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” și ”uz de fals”.