O femeie din Siminicea a născut un băiețel, acasă, trei pompieri alertați prin 112 asistând la nașterea copilului. ”Minunea” s-a întâmplat în ”Sâmbăta Paștelui”, mama și copilul fiind duși la Spitalul municipal Fălticeni, însă nu pentru că ar fi avut probleme deosebite, ci doar pentru controale și evaluări de rutină.
”Colegii noștri, Tudor, Lucian și Ciprian, au acordat primul ajutor și îngrijirile necesare unei femei aflată în momentul nașterii, apoi au predat mama și bebelușul echipajului de pe ambulanța venită în sprijin.
Băiețelul este perfect sănătos și a fost transportat la spitalul din Fălticeni! Felicitări, dragi colegi!”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava
Doi dintre pompierii care au intervenit, Tudor și Ciprian, sunt bistrițeni veniți în această perioadă în sprijinul colegilor de la Suceava. Forțe de sprijin lucrează la Suceava în aceste zile de la Bistrița și Botoșani.