Cifra persoanelor aflate în șomaj tehnic crește de la o zi la alta. Practic, conform datelor din Revisal, s-a ajuns la dublarea numărului de persoane aflate în șomaj tehnic în aprilie față de martie. Mirela Adomnicăi, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava, a precizat că în acest moment sunt operate în Revisal 23.400 de contracte de muncă suspendate, iar numărul acestora crește în continuare.
”Numai marți am primit alte 80 de noi cereri pentru suspendarea contractelor de muncă și cred că până la finalul lunii aprilie vor fi și altele. Pentru plata șomajului tehnic pentru luna aprilie cererile se primesc începând cu data de 1 mai. Potrivit estimărilor, vom avea în plată un număr dublu de cereri față de luna martie”, a declarat Mirela Adomnicăi.
În luna martie au fost depuse 12.000 de cereri de șomaj tehnic și s-a plătit până acum suma de 5.080.000 de lei. Totuși, necesarul este mai mare, respectiv 7.500.000 de lei, diferența de bani urmând să fie transmisă de la nivel central ca urmare a rectificărilor operate de Guvern.
Mai exact, până acum au fost efectuate plăți către 1.156 de angajatori, 200 urmează să primească banii zilele acestea, iar pentru 648 de cereri se așteaptă banii din rectificarea bugetară.
Celor 23.400 de oameni care vor primi șomaj tehnic pentru luna aprilie li se mai adaugă circa 2.000 de angajați cărora le-au fost desfăcute contractele de muncă și nu beneficiază de nici o formă de ajutor. Practic, din totalul de 133.000 de angajați în sectorul privat, aproximativ 20% și-au pierdut locul de muncă.