În urma testărilor pe care Direcția de Sănătate Publică Suceava le-a făcut în weekend la Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Sasca Mică, rezultă că 242 de persoane internate și 59 de angajați sunt infectați cu noul coronavirus. Dacă luni, 20 aprilie, se vorbea de 40 de persoane internate în Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Sasca Mică infectate cu noul coronavirus,marți, 21 aprilie, conform datelor furnizate de Nicoleta Daneliuc, purtătorul de cuvânt al DGASPC, numărul celor infectați a crescut (242 de persoane internate confirmate pozitiv și 59 de angajați).Aceste statistici vin ca urmare a rezultatelor testelor venite de la mai multe laboratoare: ”din 369 de beneficiari testați, 242 sunt pozitivi; din 86 de cadre de îngrijire testate, 59 au fost depistate pozitiv”.
Angajații infectați cu Covid-19 nu se vor întoarce în familie
Conform declarațiilor date de purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Nicoleta Daneliuc, instituție de care aparține centrul de la Sasca Mică, totul ar fi pornit de la un beneficiar care, având simptome specifice noului coronavirus, a fost trimis la Spitalul de Urgență Suceava, unde a fost diagnosticat cu COVID-19. Direcția de Sănătate Publică Suceava a făcut testările în acest centru, astfel că până acum au fost confirmate pozitiv 301 persoane (59 de angajați și 242 de persoane internate), oameni care erau asimptomatici. Persoanele internate în centru, confirmatepozitiv, se află în izolare, într-o clădire separată, și sunt sub tratament. La Sasca Mică sunt 385 de beneficiari ai serviciilor sociale, iar în centrul respectiv lucrează aproximativ 250 de angajaţi. Persoanele internate în centrul de la Sasca Mică, confirmate pozitiv, vor fi îngrijite de personalul angajat care nu a luat Covid-19, angajați sănătoși, care vor lucra în ture. Angajații infectați cu Covid-19 nu se vor întoarce în familie. „Pentru personalul care lucrează în Centrul de la Sasca Mică, Prefectura Suceava ne va ajuta să găsim o locație cu cazare și masă asigurate”, a completat Nicoleta Daneliuc. De asemenea, purtătoarea de cuvânt a mai precizat: „Având în vedere faptul că indiferent câte măsuri am luat pentru siguranța sănătății beneficiarilor și personalului din centre, nu am putut limita transmiterea virusului de la personalul asimptomatic la beneficiari și între aceștia, iar activitatea acestor centre nu poate fi întreruptă, fiind vorba de persoane cu dizabilități diverse și asociate, considerăm că se impune cu prioritate, testarea întregului personal și a tuturor beneficiarilor din cadrul centrelor de adulți cu dizabilități, iar acest lucru l-am solicitat printr-o adresă către DSP Suceava, în decursul dimineții de marți, 21 aprilie”.
Măsuri dispuse de Direcția de Sănătate Publică Suceava, la Sasca Mică
Direcția de Sănătate Publică Suceava a dispus marți următoarele măsuri la Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Sasca Mică: izolarea celor 127 de beneficiari sănătoși; găsirea unei locații de tip hotel sau pensiune pentru carantinarea celor 59 de cadre de îngrijire pozitive pentru o perioadă de 14 zile, evitându-se astfel o posibilă infectare a membrilor de familie; pentru următoarele 14 zile asistența beneficiarilor va fi asigurată de personalul venit de la domiciliu, fără ca acesta să fie testat în prealabil; Întreg personalul de îngrijire va purta pe perioada lucrului echipament de protecție alcătuit din: mască, ochelari, halate de unică folosință peste echipamentul obișnuit de lucru; Se vor respecta cu strictețe măsuri de igienă personală: spălarea mâinilor cu apă și săpun, dezinfecție cu soluție pe bază de alcool; Aprovizionarea constantă cu cantități suficiente de dezinfectanți pentru mâini și suprafețe.