În doar o singură zi numărul sucevenilor care s-au vindecat de noul coronavirus a crescut cu aproape 70. Potrivit unei informări transmise de Prefectura Suceava, în momentul de față în județul Suceava au fost declarați vindecați 154 de pacienți care au fost tratați după ce s-au infectat cu noul coronavirus. În cursul zilei de joi numărul acestora a fost de 86.
De asemenea, 535 de persoane din județ au fost externate pentru a urma tratamentul pentru coronavirus în condiții de carantină.
Prefectura a mai informat că în judeţul Suceava 1.970 de persoane sunt în izolare voluntară la domiciliu, iar pentru alte 10.542 de persoane a fost finalizată această măsură. În carantină instituționalizată mai sunt 1.040 de persoane, iar alte 830 au ieșit din această formă de protecţie.
Pe de altă parte, prefectul judeţului, Alexandru Moldovan, a spus că de joi până vineri echipele mixte formate din polițiști, polițiști locali, cadre militare și jandarmi au continuat verificările privind respectarea regimului de autoizolare la domiciliu și/sau carantinare, privind locațiile de carantinare, precum și societățile comerciale, pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență. Moldovan a precizat că la aceste acțiuni au participat 334 de polițiști, 108 polițiști locali, 30 de militari MApN și 65 de jandarmi.
“Verificările au vizat 2.052 de persoane aflate în autoizolare sau carantină și 39 de unități economice. Au fost aplicate 127 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, cu o valoare totală de 256.500 lei. De asemenea, au fost întocmite 2 dosare penale pentru infracțiuni de fals și uz de fals”, a declarat prefectul județului Suceava.
Mai trebuie spus că în cursul zilei de vineri au fost raportate doar 14 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. Numărul a scăzut simţitor comparativ cu raportarea transmisă în cursul zilei de joi, când la nivelul judeţului Suceava au fost înregistrate aproape 150 de cazuri noi, faţă de miercuri. În momentul de faţă în judeţul Suceava sunt 1.924 de cazuri confirmate de Covid-19. La nivel naţional în cursul zilei de vineri erau 8.067 de cazuri de coronavirus.