Un grup de profesori și studenți voluntari din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a dezvoltat un proiect cartografic ce își propune prezentarea unor informații de interes medical, utile în condițiile situației actuale, dar și în perspectivă.
Proiectul este coordonat de conf. univ. dr. Ionuț Cristea și prof. univ. dr. Mihai Dimian și a fost realizat pentru a veni în sprijinul autorităților publice și al populației din județele Suceava și Botoșani.
Informațiile afișate în cadrul aplicației provin din diverse surse online - Institutul Național de Statistică (baza de date TEMPO), Casele Județene de Asigurări de Sănătate Suceava și Botoșani sau Colegiul Farmaciștilor Suceava.
Platforma folosită în cadrul proiectului este ArcGIS Online, iar harta poate fi accesată folosind legătura web: https://tinyurl.com/y7l6zrzs sau prin pagina portalului USV https://usv.maps.arcgis.com/, harta publică InfoMED.
Potrivit celor implicați, „aplicația poate fi utilizată pentru analiza unor date demografice relevante, cum ar fi: distribuția populației vulnerabile pe grupe de vârstă, la nivel de unități administrativ-teritoriale; identificarea duratei traseului până la cea mai apropiată unitate medicală; identificarea furnizorilor de servicii medicale (clinici, laboratoare, servicii de ambulanță, farmacii, medici de familie, cabinete de medicină dentară de urgență, centre de îngrijire la domiciliu)”.
Cei care au realizat proiectul au mai explicat că datele prezentate au caracter interactiv, ceea ce îi oferă utilizatorului posibilitatea de a controla tematica afișată, dar și de a obține detalii „click-on” pentru un anumit element (ex. denumire, adresă, contact, program etc.). Pentru vizualizarea și utilizarea optimă a aplicației, persoanele interesate pot să folosească un calculator personal (desktop/laptop). Momentan, aplicația nu este adaptată pentru utilizare de pe telefoanele mobile.
Autoritățile se pot implica
În perioada următoare, echipa proiectului va avea în vedere completarea bazei de date, verificarea/corectarea informațiilor obținute prin geo-codificarea adreselor poștale (creșterea acurateței poziției geografice) sau modificări la nivel de interfață.
„În acest proces, ne bazăm pe sprijinul comunităților din județele Suceava și Botoșani, orice sugestii sau observații fiind bine-venite și putând fi transmise pe adresa de e-mail infomedicalsv@gmail.com sau prin chestionarul on-line, disponibil la adresa https://arcg.is/1fq9nb. Totodată, autoritățile sunt invitate să propună și să ofere noi seturi de date, a căror prezență pe o astfel de hartă interactivă le poate fi utilă, fie în organizare, fie pentru informarea adecvată a populației din cele două județe selectate pentru această primă fază a proiectului”, au mai arătat cei din proiect.