Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheş, a transmis că municipalitatea a luat toate măsurile necesare în vederea prevenirii şi limitării răspândirii noului tip de coronavirus. Ilie Boncheş a transmis o scrisoare către Grupul „Împreună pentru Vatra Dornei”, în care a prezentat demersurile făcute în ultima perioadă pentru a preveni răspândirea Covid-19. „Vreau să mulțumesc Grupului Împreună pentru Vatra Dornei pentru solidaritatea de care a dat dovadă, prin implicare directă şi activă în cadrul eforturilor de limitare a răspândirii noului coronavirus”, a spus edilul dornean.
Boncheş a precizat că prin serviciile de asistenţă socială şi Salvamont se acordă întregul sprijin persoanelor în vârstă sau aflate în izolare, iar municipalitatea efectuează periodic dezinfecţia străzilor, folosind întotdeauna substanţele indicate de Ministerul Sănătăţii. „De asemenea, în toate scările de bloc din oraş au fost montate dispensere cu dezinfectant şi au fost efectuate dezinfecţii, care vor fi repetate periodic”, a spus primarul din Vatra Dornei. El a subliniat faptul că Primăria şi Consiliul Local din Vatra Dornei au răspuns cu promptitudine solicitărilor venite din partea Spitalului Municipal, în acest sens fiind asigurate fondurile pentru această unitate spitalicească, prin suplimentarea bugetului pentru anul 2020, din bugetul local. „În acest context s-a hotărât achiziţionarea, în regim de urgenţă, a unui aparat de testare pentru Covid-19 prin metoda cea mai exactă, Real Time PCR, şi a 3.800 de kituri de testare”, a mai spus Boncheş. El a arătat că pentru achiziţionarea acestui aparat au contribuit 11 primării de localităţi din Bazinul Dornelor, Primăria Vatra Dornei, dar şi sponsorii Maspex România SRL şi SC Eoliana SRL Vatra Dornei.
”Având în vedere importanţa testării cât mai rapide a personalului medical şi a altor categorii profesionale expuse la infectare prin natura activităţii lor, Poliţia Română, Poliţia Locală, Jandarmerie, medici de familie, personalul din cadrul cabinetelor medicale ale Policlinicii, personalul medico-sanitar al căminului de bătrâni Roşu, s-a hotărât ca până la definitivarea lucrărilor de amenajare a circuitelor funcţionale ce impun, finanţate de primărie, şi a demersurilor de autorizare pentru spaţiul care aparţine spitalului, aparatul să funcţioneze la Iaşi, printr-o colaborare cu un laborator autorizat care dispune şi de personalul de operare a echipamentelor”, a mai spus Ilie Boncheş. El explicat că prelevarea probelor se realizează la Spitalul Municipal din Vatra Dornei, iar rezultatele sunt disponibile în 24 de ore.
Primarul din Vatra Dornei a mai declarat că la solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, municipalitatea dorneană a încheiat contracte cu mai multe unităţi de cazare locale, în care sunt găzduite persoanele care intră în carantină la revenirea în ţară din „zonele roşii” din lume. El a spus că în total sunt disponibile peste 180 de astfel de locuri de cazare.