Managerul interimar al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, medicul militar Daniel Derioiu, a declarat, marți, că orice pacient va fi testat obligatoriu pentru COVID-19 la internare. Noua procedura a fost adoptată marți în Consiliul medical al spitalului și va fi implementată, cel mai probabil, chiar de astăzi. „Altfel nu avem cum să garantam că un pacient, chiar dacă a fost negativ în urmă cu 3 zile, nu s-a contaminat între timp. Până la aflarea rezultatului, dacă este urgență majoră, amenințătoare de viață, se intervine în zona neutră, cu precauțiile necesare”, a declarat colonelul dr. Derioiu.
Procedura este aplicabilă și gravidelor. Secția Obstetrică-Ginecologie a spitalului poate asigura urgența obstetricală și travaliul declanșat, cu orientarea cazului în funcție de testarea COVID.
Managerul Daniel Derioiu a mai spus că rezultatul PCR se poate obține în 90 minute pe un analizor rapid sau în 6-12 ore în laborator. Singura problemă este că analizorul PCR rapid poate face doar câte un singur test în intervalul de 90 minute. La celelalte aparate se prelucrează în jur de 50 probe în paralel, dar până la obținerea rezultatului durează 5-6 ore.
Menționăm că Spitalul de Urgență Suceava dispune, la această oră, de trei aparate de testare de mare capacitate, care acum ajung la 350 probe lucrate pe zi, și un analizor rapid, care face o probă la 90 minute.