Consumul de apă furnizat de operatorul ACET Suceava a crescut, în luna martie, după instituirea stării de urgență, cu circa 10%, a declarat, marți, directorul ACET, Ștefan Groza. În același timp, consumul a scăzut la instituțiile publice care și-au diminuat activitatea, precum și la școli, care sunt închise, astfel că pe ansamblu în martie nu s-au înregistrat creșteri semnificative, cu atât mai mult cu cât starea de urgență a fost instituită la jumătatea lunii.
Ce au scăzut, în schimb, sunt încasările, deși potrivit directorului Groza, până acum, de la 1 februarie, când s-a deschis platforma pentru plata online, peste 3.000 de suceveni au folosit deja acest mijloc de plată a facturilor la apă și canalizare. „Apa nu este scumpă, cred că în economia unei familii nu este un efort foarte mare să plătească 25 de lei/ persoană/ lună. Facem apel la suceveni să achite facturile la apă pentru că este un serviciu fără de care nu poți să trăiești. Și dacă ai apă la robinet înseamnă că cineva face eforturi ca să-ți asigure acest serviciu”, a afirmat directorul ACET.
Acesta a mai spus că, deocamdată, furnizarea apei nu este afectată de secetă, însă dacă acest lucru se va întâmpla, „există și scenarii de raționalizare”. Stația de captare a apei de la Berchișești nu este, de regulă, afectată de perioadele de secetă, dar nu același lucru se poate spune și despre alte stații din județ.