Elevii Palatului Copiilor Suceava au fost provocați de profesorii de la cercurile la care activează să fie în continuare creativi, să lucreze de acasă și să fie prezenți online. Propunerea a fost bine recepționată de elevi, astfel că din această colaborare la distanță au ieșit lucruri foarte reușite. Ghiduși și jucăuși, veseli și mereu deschiși la nou, copiii de la Palat au transformat activitățile din perioada 30 martie – 30 aprilie în „săptămâna altfel”. Astfel, după o consultare a cadrelor didactice cu directoarea instituției, prof. Biatrice Choleva, s-a trecut la un plan de activități ce se pot desfășura online.
Global Village, șah, literatură, origami
În fiecare dimineață, un profesor a postat pe pagina de Facebook a Palatului Copiilor activitatea propusă elevilor, iar prof. dr. Ștefania Șoiman a preluat informația și a postat-o și pe pagina web a instituției, astfel să poată ajunge la cât mai mulți copii, iar la finalul zilei, cadrele didactice să primească de la elevi fotografii și filmulețe cu ce au realizat.
În prima zi a ”săptămânii altfel”, copiii au fost provocați de prof. Sergiu Tabarcea, coordonator al Cercului de Cetățenie Democratică, să realizeze un Global Village. Au citit despre tot felul de culturi, una mai interesantă ca alta, și fiecare a realizat singur sau cu familia câte o activitate foarte interesantă. Unii au gătit tot felul de bucate tradiționale filipineze, spaniole, japoneze și chiar românești, alții au învățat cântecele în diferite limbi, au desenat, au învățat dansuri populare ale diferitor culturi, iar cei mai mici au făcut și desene. S-au bucurat cu toții de o altfel, dar deosebită zi de luni.
Marți, sub sloganul "Nu este greu de câștigat o partidă de șah. Trebuie doar să muți la momentul potrivit piesa potrivită pe câmpul potrivit cu un adversar potrivit…" (T. Ramin), provocarea a venit din partea coordonatorului Cercului de Șah, prof. Marian Culapov. Elevii Cercului de Șah au avut de rezolvat două probleme de șah, după care li s-au recomandat câteva site-uri pe care pot să joace șah online. Copiii au îmbrățișat provocarea și au petrecut o zi formidabilă în lumea reginelor, regilor, nebunilor și pionilor.
În cea de a treia zi, copiii au fost provocați să scrie despre o altfel de primăvară. Provocarea a venit de la prof. Alina Șandru, coordonator al Cercului de Cenaclu Literar. O activitate binevenită și îmbrățișată cu drag de către copilași. La finalul zilei, s-au primit multe poezii, mici texte literare și chiar picturi. În următoarea zi, provocarea a venit de la prof. Cristina Maxim, coordonator al Cercului de Origami. Ținând cont de faptul că ne apropiem de Sărbătorile Pascale, aceasta i-a îndrumat pe copilași în realizarea de ouă în tehnica origami, pe care le-au decorat cum și-au dorit.
În Săptămâna Patimilor și în Săptămâna Luminată, elevii de la Palat vor picta
În cea de a cincea zi, prof. dr. Ștefania Șoiman, coordonator al Cercului de Informatică, le-a explicat copiilor cum pot să realizeze un joculeț pe calculator cu un coșuleț în care trebuie să prindă ouă. După care, copiii și-au pus la treabă creativitatea și au realizat la rândul lor alte joculețe, cu elemente foarte viu colorate. Dar săptămâna nu s-a încheiat aici, deoarece sâmbătă, prof. Nicoleta Bumbu, coordonator al Cercului de Ecoturism, i-a provocat pe copilași să realizeze obiecte din materiale reciclabile. Și pentru a avea din această activitate un proiect de vacanță, le-a propus copiilor să realizeze mai multe astfel de obiecte și să amenajeze un colț pe balcon, pe terasă, în cameră, în spațiul lor de joacă sau pe birou.
Coordonatorul educativ, prof . Petronela Rusu, ne-a spus că „din mesajele primite de la părinții copiilor am înțeles că scopul acestor activități a fost atins. Timp de o săptămână copiii comunității sucevene au uitat de faptul că în jurul lor se vorbește doar despre infecție și nu și-au mai întrebat mereu, mereu, părinții, când vor putea ieși din casă. Acest feedback m-a motivat să merg mai departe cu activitățile, chiar dacă acum suntem în vacanță. Astfel, în Săptămâna Mare vom picta ouă cu motive populare, iar în Săptămâna Luminată, după o idee a doamnei director Biatrice Choleva, vom face picturi pe bucăți de materiale, cu dimensiune standard, pe care, atunci când ne vom reîntâlni, le vom îmbina și vom realiza cu ajutorul lor un drapel, menit să fie un tribut celor care luptă pentru ca noi să rămânem sănătoși în aceste momente”.