Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, a explicat ce anume era la Spitalul Județean Suceava în momentul în care conducerea a fost preluată de cadre militare. Oficialul a descris plastic o situație dezastruoasă și care trebuie refăcută în timpul cel mai scurt.
”Nava s-a lovit de stânci şi a început să ia apă, se află în derivă, fără motoare, fără cârmă, fără căpitan, iar la posturi cu mai puţin de 10% dintre marinari. Peste toate acestea, la bordul navei se manifestă mocnit şi un incendiu. Într-o situaţie ca aceasta, nu este timp pentru alte discuţii decât acelea despre măsurile urgente care se pot lua: aducerea la bord a unui căpitan şi a unei echipe care să poată ţine nava pe linia de plutire şi să o scoată din furtună. Pentru asta, căpitanul chemat trebuie să ia măsuri urgente pentru stingerea focului şi evacuarea apei, să aducă de pe alte nave o parte din echipaj şi să-l recupereze pe cel rămas la bord, să repună în funcţiune sistemele esenţiale ale navei şi să ducă nava în siguranţă, departe de pericol. Despre asta este vorba la Suceava. Acolo este o luptă contracronometru pentru salvarea de vieţi”, a scris ministrul Apărării pe pagina sa de Facebook.
Nicolae Ciucă a explicat și faptul că militarii care asigură conducerea Spitalului Județean Suceava nu sunt dictatori, ci doresc ca lucrurile să intre pe făgașul normal.
”Problema spitalelor afectate în mod sistemic de răspândirea infecţiilor cu COVID-19 în rândul personalului medical este una gravă, de maximă urgenţă şi care cere măsuri ferme, radicale şi imediate. Am răspuns, de aceea, cu maximă promptitudine, solicitării ministrului Sănătăţii, de a contribui cu personal medical militar şi nu numai la rezolvarea situaţiei foarte grave de la Spitalul din Suceava. Vreau să fie foarte clar: acest spital nu a fost MILITARIZAT, nu a trecut în subordinea MApN, nu a fost transformat într-o cazarmă, iar personalului medical de acolo nu i s-a cerut să se transforme în soldaţi care să execute fără crâcnire ordinele”, a mai spus ministrul Nicolae Ciucă.