Peste 100 de suceveni au fost confirmați cu noul coronavirus într-o singură zi, potrivit raportării de miercuri a Grupului de Comunicare Strategică. Nu mai puțin de 108 persoane din județul Suceava au fost confirmate cu noul Covid-19 începând de marți și până miercuri, numărul total al cazurilor înregistrate în județul Suceava fiind de 1430. La raportarea oficială de marți, în județul Suceava erau 1.322 de cazuri. Județul Suceava rămâne în continuare primul la nivel național în ceea ce privește numărul de persoane infectate. Până miercuri, 54 de persoane din județul Suceava care au decedat au fost confirmate pozitiv la noul coronavirus.
Până miercuri, 8 aprilie, în România au fost confirmate 4.761 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19, cu 344 mai multe comparativ cu ziua de marți. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 528 au fost declarate vindecate și externate.
Până miercuri la amiază, 209 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj și Mehedinți, au decedat.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 25.556 de persoane. Alte 89.976 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până miercuri, la nivel național, au fost prelucrate 47.207 teste.