În cadrul conferinței de presă de marți, 7 aprilie, ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că a fost emis un ordin de ministru prin care au fost anulate simulările examenelor naționale, evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, dar și olimpiadele și concursurile din acest an școlar.
Sesiunea specială a evaluării naționale și a examenului de bacalaureat pentru olimpici va fi, de asemenea, anulată.
Situația școlară a elevilor se va încheia cu minim două note, la care se va adăuga și nota din teză, acolo unde este cazul.
Subiectele pentru tezele pentru semestrul II vor fi concepute din ceea ce s-a studiat până la 11 martie 2020.
Calendare decalate
Cât privește calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, grădiniță și cel de mobilitate a personalului didactic, acestea vor fi decalate și vor fi anunțate imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.
Monica Anisie a arătat că data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei în România, precum și de măsurile comunicate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență.
„Trecem cu toții printr-o perioadă destul de dificilă, perioadă cu care nu ne-am mai confruntat. Pentru a ne proteja sănătatea noastră și a celor din jur suntem nevoiți să stăm cât mai mult timp în casă. (…)În această perioadă, Ministerul Educației și Cercetării a fost în strânsă legătură cu cadrele didactice, cu inspectoratele școlare, astfel încât să fie păstrat contactul dintre elevi și școală. (…) În această perioadă trebuie să ne exersăm una dintre cele mai importante virtuți: răbdarea. Să avem răbdare să rămânem în casă pentru sănătatea noastră și a celor din jur și să continuăm învățarea de acasă. Nu se îngheață anul școlar. Ministerul lucrează pentru ca toată activitatea care ar presupune reluarea cursurilor și toate calendarele care trebuie realizate să le punem în practică după ce încetează această stare de urgență”, a mai transmis Anisie.