Un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost găsit mort, luni dimineață, între șinele de cale ferată, în fața stației CFR de la Dărmănești. Polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Suceava deplasați la fața locului au stabilit în scurt timp despre cine este vorba, Gavril Popovici, din satul Deleni, comuna Pârteștii de Jos. Tânărul obișnuia să mai petreacă timp în zona gărilor, astfel că le era cunoscut. Tânărul nu avea leziuni care să indice că a fost lovit de tren și nici alte leziuni vizibile. Persoane care l-au văzut recent pe tânăr au relatat că acesta tușea violent. Cadavrul a fost ridicat în condiții speciale, cu măsuri stricte de securitate, de reprezentanții unei firme de pompe funebre. Lămuriri suplimentare privind cauza decesului vor fi aduse de medicii legiști.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările, pentru a stabili împrejurările exacte ale decesului.