Începând de luni dimineață, Spitalul Municipal Rădăuți are un prim tunel de dezinfecție pentru personal. Acesta a devenit deja funcțional și potrivit managerului Traian Andronachi a fost achiziționat cu sprijinul firmei General Construct Suceava.
”Vreau să-i mulțumesc public firmei General Construct și domnului Viorel Nuțu, care a înțeles că dacă și Spitalul Rădăuți va pica, atunci județul Suceava va avea mari probleme pe linie sanitară. Urmează să mai ajungă zilele următoare alte 4 tuneluri de protecție care vor fi montate în toate punctele de interes ale spitalului și vor asigura Unitatea Primire Urgențe, Blocul Operator și Maternitatea, Ambulanța, Pneumofiziologia și Bolile Infecțioase”, a arătat Traian Andronachi.
Spitalul Municipal Rădăuți este primul din județ și al doilea din țară care beneficiază de un astfel de tunel pentru dezinfecția personalului.