Preoţii din Cornu Luncii au stropit vineri cu agheasmă drumurile şi spaţiile din toată comuna. Sfinţirea s-a făcut la solicitarea oamenilor din comună. Vineri, preoţii au oficiat o slujbă pentru a se ruga la Dumnezeu să protejeze locuitorii comunei de noul coronavirus.
După slujbă preoţii au încărcat butoaie cu apă sfinţită în maşini şi au mers în toată comuna pentru a sfinţi drumurile şi locurile publice.
Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a declarat că toţi preoţii şi dascălii din comună s-au rugat la Dumnezeu pentru ca toţi locuitorii comunei să fie protejaţi de această boală. El a mai ţinut să precizeze că în întreaga comună au fost efectuate ample lucrări de dezinfecţie a spaţiilor publice.
Gheorghe Fron a mai declarat că vineri la Cornu Luncii au ajuns 20 de combinezoane de protecţie care au fost distribuite poliţiştilor, medicilor, asistenţilor şi tuturor celor care în momentul de faţă lucrează şi desfăşoară activităţi de utilitate publică.